ComenteazăO secetă extremă a pus deja stăpânire pe zone întinse din Moldova, Dobrogea și Muntenia, iar experții nu se feresc să spună că „deceniul 2021-2030 a debutat cu un an agricol extrem de secetos”, așa cum a precizat șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, într-o intervenție pentru Europa FM.
Nu e prima secetă prin care trece România. Într-un articol științific apărut în publicația infoclima.ro, cercetătoarea română Monica Ioniță-Scholz de la Institutul „Alfred Wegener” pentru Cercetări Marine și Polare din Bremerhaven, Germania, pune în context seceta actuală cu perioadele de megasecetă care au lovit în trecut Europa.
Cercetătoarea explică faptul că anii secetoși din ultimul secol s-au încadrat în limitele variabilității naturale și, prin urmare, nu pot fi atribuiți unor cauze extraordinare. Iar asta este valabil inclusiv pentru seceta din 2018-2019, care a dus la introducerea de ajutoare de stat pentru agricultorii afectați de seceta pedologică (n.r. – la nivelul solurilor) și la daune uriașe plătite de asigurători cultivatorilor de porumb și floarea-soarelui din zona de sud-est a României.
Dacă aruncăm o privire în trecut, secete extreme au avut loc în perioada 1400-1480, precum și 1770-1840. Însă consecințele acestor secete asupra peisajului nu pot fi comparabile, întrucât în acel moment existau mai multe zone împădurite în Europa.
„Aceste secete, care au durat zeci de ani, au fost determinate de un deficit mare de precipitații la trecerea de la iarnă la vară. Însă, în prezent, secetele sunt amplificate nu atât de reducerea cantităților de precipitații, cât mai ales de temperaturile care cresc galopant”, explică meteorologul Monica Ioniță-Scholz.
Aproape 60% din suprafața României, în proces de aridizare
În prezent, Dobrogea este una din cele mai afectate zone în ceea ce privește procesul de aridizare din România. Regiunea este supusă unei creșteri semnificative a temperaturii medii a aerului și de o scădere a precipitațiilor, în special vara.
La stațiunea meteorologică de la Sulina, indicatorii de secetă pe termen lung indică o amplificare semnificativă a fenomenului de secetă, mai ales în ultimii 20 de ani.
De asemenea, au fost observate schimbări semnificative ale condițiilor de secetă în lunile de vară, în special în partea estică a țării. Asta se întâmplă mai ales datorită schimbării modului de distribuire a precipitațiilor.
În ultimele decenii se înregistrează cantități mari de precipitații în intervale scurte de timp, urmate de perioade lungi în care ploile lipsesc cu desăvârșire.
Și, chiar dacă nu există o metodă de predicție a schimbărilor climatice la nivel local, oamenii de știință sunt, de regulă, încrezători în principiul simplu care dictează faptul că „locurile relativ umede, cum ar fi tropicele și latitudinile mai înalte, vor deveni mai umede, în timp ce locurile relativ uscate din zonele subtropicale vor deveni mai uscate”, așa cum punctează și Monica Ioniță-Scholz.
Cum contribuie încălzirea globală la secetă
Cercetătoarea română spune că, în următoarele decenii, schimbările climatice provocate de activitatea umană și modificările în ciclul global al apei vor duce la o creștere semnificativă a frecvenței secetei în emisfera nordică, deci și în România.
Dacă temperatura globală va crește cu peste 4 grade Celsius până în 2100, atunci seceta severă va poposi an de an în regiunea Mării Mediterane.
Dar cum influențează creșterea galopantă a temperaturilor frecvența anilor de secetă extremă? E simplu, seceta se manifestă vara, pentru că apariția ei ține de temperatura aerului, de precipitații și de cantitatea de umiditate care se evaporă. Cum temperaturile ridicate sporesc evaporarea, asta reduce apa de suprafață, uscând solurile și vegetația, ducând la apariția secetei pedologice, cu care se confruntă România.
Din această cauză, perioadele cu precipitații scăzute sunt mai secetoase în anii călduroși decât în cei răcoroși.
Creșterea capacității de stocare a apei
De asemenea, schimbările climatice modifică disponibilitatea apei. Temperaturile ridicate din timpul iernii înseamnă mai puține precipitații sub formă de zăpadă în emisfera nordică, inclusiv în unele regiuni situate la altitudini ridicate. Iar scăderea stratului de zăpadă e o problemă, chiar dacă precipitațiile anuale totale rămân aceleași. Asta pentru că multe sisteme de gestionare a apei se bazează pe topirea stratului de zăpadă în timpul primăverii.
În ultimele două decenii, majoritatea lunilor au fost cele mai calde din istoria observațiilor, atât la nivel global, cât și în România. Iar Monica Ioniță-Scholz recomandă autorităților să investească în identificarea vulnerabilităților la secetă și îmbunătățirea capacității de rezistență, inclusiv prin extinderea stocării de apă în anii de secetă și pregătirea pentru gestionarea mai bună a inundațiilor.
„Se pot identifica surse alternative de apă, se pot crea planuri de urgență în caz de secetă și se pot încuraja fermierii să planteze culturi rezistente la secetă”, notează în final cercetătoarea română de la institutul din Bremerhaven.
Întregul articol poate fi citit pe site-ul publicației infoclima.ro