Orzul este deja compromis
“Dacă nu va ploua în următoarele şapte zile, producţia de grâu va fi compromisă în proporţie de 30%. Orzul, materia primă pentru bere, este deja compromis. Lanurile se văd frumoase, paiul e bun, dar bobul este mic şi va rămâne mic, dacă nu va fi ploaie”, ne-a spus Gheorghe Vlad, preşedintele unei asociaţii de fermieri din Vidra, judeţul Giurgiu.
Meteorologii au anunţat că în acest moment cantitatea de apă din sol, până la 100 de centimetri adâncime, este foarte scăzută în nordul şi centrul Moldovei, în Banat şi Crişana – unde “seceta pedologică este extremă” – şi scăzută în sudul Munteniei, inclusiv la Vidra, şi nordul Dobrogei.
De asemenea, este foarte puţin probabil să plouă în cantităţi semnificative în următoarele două săptămâni, ceea ce pare să compromită cerealele păioase, în special orzul, şi să scumpească berea, cel puţin, în acest sezon estival!
«De ce nu am unde să declar investiţiile făcute în sere?!»
Marian Ţânţaru, fermier din Vidra, a construit anul acesta mai multe sere pentru legume. Dar, “TVA la alimente a scăzut la 9% şi mi se cere să scad preţul. Dar materialele pe care le cumpăr, folie, motorină şi celelalte, le iau cu TVA de 24%. Primăriile nu au încă Registrele Agricole pe 2015 şi nici normele de aplicare ale acestora. Eu nu pot primi atestat de legumicultor pe aceste spaţii, pentru că nu am unde să declar investiţiile făcute în sere”, ne-a spus Marian Ţânţaru.
Roşiile din Grecia vin cu 50 de eurocenţi kilogramul
Cheamă ploaia cu 20 de preoţi
Îngrijoraţi de soarta agriculturii de anul acesta, peste o mie de botoşăneni de toate vârstele s-au strâns duminică pentru o rugăciune de chemare a ploii.
Slujba a fost oficiată de un sobor de 20 de preoţi, care au rostit rugăciunea pentru iertarea tuturor păcatelor, rânduiala la vreme de secetă, slujba aghesmei mici.
La final, părintele protopop i-a îndemnat pe credincioşi să meargă acasă şi să continue să se roage pentru a scăpa de secetă. (Răzvan Politic)