„Misiunea solemnă a Secret Service este de a-i proteja pe conducătorii naţiunii noastre (…) În 13 iulie, am dat greş”, a spus Cheatle în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor.

„Ca directoare, îmi asum întreaga răspundere pentru orice breşă de securitate”, a adăugat ea, apreciind că evenimentul de la mitingul electoral din Butler, statul Pennsylvania, în cursul căruia Trump a fost rănit la ureche de un glonţ, a fost „cel mai important eşec operaţional al Secret Service din ultimele decenii”.

Serviciul se confruntă cu critici privind posibilele scăpări şi erori umane, iar din ambele părţi ale spectrului politic, democraţi şi republicani, s-a cerut demisia directoarei Cheatle.

O anchetă independentă urmează să stabilească circumstanţele tentativei de asasinat împotriva lui Trump, în special modul în care trăgătorul a ajuns cu o puşcă seminautomată pe acoperişul unei clădiri aflate la mai puţin de 150 de metri de podiumul de pe care fostul preşedinte li se adresa simpatizanţilor.

Unul dintre aceştia a fost ucis, iar alţi doi au fost răniţi, înainte ca poliţia să îl lichideze pe atacator – Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani. S-a dovedit deja că el apucase să tragă opt focuri şi a supravieţuit 26 de secunde după primul, înainte de a fi împuşcat mortal de Secret Service.

La sfârşitul săptămânii trecute, presa americană a relatat că serviciul respinsese mai multe cereri de a întări securitatea lui Trump.

Secret Service are printre alte atribuţii protecţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui Statelor Unite, a foştilor preşedinţi, a familiilor acestora, precum şi a principalilor candidaţi la preşedinţie şi a şefilor de stat străini aflaţi în vizită pe teritoriul american.

 
 

Urmărește-ne pe Google News