Secretar general al UNESCO în România, despre reforma în educație: „Trebuie să știi unde vrei să ajungi, ce vrei să faci cu țara ta”

Școala 9: Având această viziune globală asupra sistemelor de educație, prin experiența la UNESCO, care ar fi o minimă clasificare a principalelor probleme cu care se confruntă școala astăzi?
Madlen Șerban: Cred că definirea misiunilor este marea problemă. Atâta timp cât încercăm prin peticire, prin soluții punctuale să rezolvăm probleme structurale, nu facem decât să amânăm marea transformare. Pe de altă parte, încă din 1968, când a fost abordată problema reformelor, a rămas un cuvânt care parcă este miracol: zici reformă și ea se întâmplă.

Reformele nu sunt intermitente, presupun termen lung. Pe de o parte, sunt soluțiile de a rezolva probleme punctuale, care nu adresează problemele structurale, iar pe de altă parte, sunt aceste reforme care încep cu fiecare decident. Ele nu au o continuitate și nu sunt asumate colectiv. Pentru că dacă vrei să-ți fie rău, trebuie să știi de ce faci tratamentul medical care te doare. Injecția câteodată doare, dar tu știi că dacă tu o faci, în două-trei zile s-ar putea să-ți fie bine.

Trebuie să știi unde vrei să ajungi, ce vrei să faci cu țara ta, educația nu este un scop în sine. Educația este un bun social care construiește acea perspectivă, acel orizont de dezvoltare pe care tu dorești să îl ai.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

„Pandemia ne-a arătat ce înseamnă să faci transformare digitală în educație”

– Cum vedeți o îmbunătățire a respectului pentru cadrele didactice? De multă vreme se discută de o salarizare insuficientă, dar și de o atitudine lipsită de respect față de o profesie atât de importantă.
– Am avut abordări în extreme. Am pornit de la o relație profesor-elev care era foarte strictă, de-a dreptul cazonă, dixit profesorul, tu elevul stai și asculți. O relație în care poate profesorul atunci când a evaluat mai degrabă a sancționat decât a ajutat cunoașterea, o relație în care profesorul este la dispoziția exclusivă a elevului. Indiferent ce vor elevul și părintele, de multe ori crezând că știe mai bine decât profesorul ce este bine pentru copilul lui. Acestea sunt extreme care ne-au denaturat relațiile interumane ce au avut și consecințe asupra modului în care apreciezi sau nu o profesie.

Eu cred că pandemia, că are și ea părțile bune, pe de o parte ne-a arătat ce înseamnă să faci transformare digitală în educație și cât de pregătiți mai degrabă nu eram decât eram în educație pentru a lua transformarea digitală în serios. Pe de altă parte a arătat părinților cât de important este să ai copilul la școală și să nu fii nevoit să faci școală acasă, dacă ai și mai mulți copii.

Eu sunt însă fericită pentru faptul că aspirația pentru educație încă există, părinții încă își doresc ca ai lor copii să meargă la școală, ceea ce nu se mai întâmplă pe toate meridianele acestei planete. Însă e de dorit ca modelul de succes în viață și în România să fie asociat cu nivelul de educație. Pentru că dacă învățăm, învățarea numai așa cum zic unii „for the fun” e bună vreo zi-două, dar nu e carieră. Dacă eu nu asociez ca persoană care învață la orice vârstă învățarea cu șansa de mai binele meu, mai binele comunității, n-o mai fac și renunț și atunci pierde toată lumea.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

– Ultimul studiu realizat de UNESCO, UNICEF, OECD și World Bank analiza măsurile pe care le-au luat țările lumii pentru a-i recupera pe copiii rămași în urmă și era subliniată importanța educației remediale. Cum vedeți dumneavoastră felul în care România a trecut peste acest prim an și jumătate de pandemie?
– Trebuie să distingem două categorii mari: pe de o parte punem în discuție situația acelor țări care a dus la aproape 5 milioane de copii care n-au fost deloc în situația de a învăța, un număr imens la nivel global, și aceia care chiar dacă au avut acces, se pune în discuție calitatea serviciului educațional la care au avut acces.

Din această cauză eu aș fi tentată ca pentru România să discut despre infrastructura pe care școala o are la dispoziție pentru a face educație la distanță. Sunt puține, dar totuși avem localități fără curent electric, sunt puține, dar totuși avem localități fără acces la internet. Așa cum titlul raportului era „Toți înseamnă toți”, chiar dacă avem numere mici, trebuie să vorbim de fiecare în parte. Probabil una dintre măsuri ar fi să se facă această analiză a infrastructurii pentru educație existentă în toate județele României.

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Eu consider că în tot răul e un bine, că a fost un moment în care fiecare s-a privit în oglindă, fiecare școală și-a cunoscut limitele, fiecare entitate care coordonează a văzut unde se află. Și dacă am pierde ocazia transformării digitale, ar fi cea mai mare pierdere pe care am putea-o avea.

Continuarea, pe Școala 9.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro