Politistii si procurorii bacauani se ocupa ce cateva luni de un caz care a pus pe jar intreaga dascalime din judet.
Sonia Luca, fostul secretar-sef al Liceului Pedagogic, a fost acuzata ca a falsificat o sumedenie de diplome ale elevilor si acte care i-au intrat pe mana. Luca a fugit din tara si acum e data in urmarire generala nationala si internationala.
Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul din Bacau au intocmit rechizitoriul si au inaintat dosarul in care Sonia Luca e acuzata de fals intelectual, fals, luare de mita si distrugere de inscrisuri oficiale. Aceiasi procurori au emis cu doar cateva zile in urma un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele fostei secretare. Sonia Luca a fost data in urmarire internationala tocmai pentru ca nu a fost gasita la domiciliu, iar politistii banuiesc ca ea se ascunde in prezent in Anglia.
Risca o pedeapsa intre 3 si 12 ani.
Abuzurile de care este acuzata Sonia Luca probabil ca n-ar fi iesit niciodata la iveala sau, daca s-ar fi descoperit, totul ar fi fost dat in vileag mult mai tarziu. Spre nesansa ei, in luna februarie a acestui an, la Inspectoratul Scolar Bacau a venit o adresa de la institutia similara din Mehedinti, prin care se cereau lamuriri cu privire la situatia scolara a unui tanar, Dan Stefan, care absolvise cursurile scolii postliceale „Dimitrie Cantemir”. Verificarile au demonstrat ca adeverinta emisa lui Dan Stefan era un fals fabricat de Sonia Luca, in conditiile in care elevii de la aceasta postliceala au sustinut examenul de selectie si de absolvire la Liceul Pedagogic din Bacau.
Chiar daca mandatul de arestare preventiva nu poate fi pus in aplicare de politisti, cele 30 de zile de arest preventiv, conform legii, vor intra in vigoare din momentul in care Sonia Luca va fi retinuta. Ea risca o pedeapsa intre 3 si 12 ani.