„Secretariatul de Stat, conform funcţiilor şi atribuţiilor specifice stabilite prin lege ale acestuia, sprijină activitatea organizaţiilor revoluţionarilor din Decembrie 1989, a luptătorilor în rezistenţa anticomunistă, precum şi a persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 şi Valea Jiului – Lupeni – august 1977, pentru a contribui la consolidarea democraţiei şi a statului de drept, pentru respectarea Constituţiei României, care consacră şi principiile Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfăptuite de întreg poporul român. SSRML este o instituţie pentru revoluţionari şi luptători anticomunişti, reprezentând Guvernul României în slujba acestora. În consecinţă, suntem alături de ei în demersurile de apărare a celor mai înalte valori ale românilor, pentru care s-au jertfit eroii noştri şi sfinţii închisorilor. Facem apel, deci, la organele abilitate în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr să întreprindă demersurile ce se impun, asigurându-le de întreaga noastră disponibilitate”, se arată într-un comunicat semnat de secretarul de stat Laurenţiu-Florian Coca.

Conform aceleiaşi surse, reprezentanţi ai asociaţiilor foştilor deţinuţi politic au publicat o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis, prin care cer revocarea procurorului general, Augustin Lazăr.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

„Profesorul Man Nistor, din Târgu Mureş, luptător cu rol determinant în Revoluţia Română, fost deţinut politic, vicepreşedinte al Asociaţiei Deţinuţilor Politici din România, îşi exprimă, alături de ceilalţi semnatari, indignarea că în funcţia de procuror general se află persoana care a condus Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Aiud în anii 1986 – 1989 (structură de represiune şi teroare politică), funcţie din care a refuzat eliberarea luptătorului anticomunist Iulius Filip, încălcându-se astfel demnitatea, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, atât înainte de Revoluţia Română, cât şi în prezent. Subsecretarul de stat al SSRML Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Victime ale Dictaturii din România, a solicitat public, de asemenea, demisia de onoare a dlui Augustin Lazăr”, se menţionează în comunicat.

Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari transmite Societăţii Timişoara „recomandarea de a-şi reconsidera aprecierea” în privinţa premiului „Speranţa” care i-a fost acordat lui Augustin Lazăr.

„Ministerul Public a anunţat, de dată recentă, trimiterea către instanţă a dosarului „istoric” al Revoluţiei, iar procurorul general, Augustin Lazăr, a fost distins cu Premiul „Speranţa” al Societăţii Timişoara pe anul 2018 pentru „finalizarea” dosarului. Asociaţia 15 Noiembrie 1987, susţinută de revoluţionari şi urmaşi ai Eroilor-Martiri din Braşov şi alte Oraşe-Martir, au cerut retragerea premiului, făcând apel la memoria colectivă privind lupta timişorenilor în particular şi a revoluţionarilor din toată ţara pentru lustraţie. Deşi în comunicatul Parchetului Militar nu există explicit interpretarea că în Decembrie 1989 ar fi fost o lovitură de stat, mass-media a început o campanie virulentă în acest sens. Revoluţionari din mai multe localităţi au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta îngrijorarea în legătură cu această denaturare a istoriei recente. Lideri ai luptătorilor din toate categoriile şi-au expus punctul de vedere că „dosarele istorice” (ale Revoltelor Anticomuniste, al Revoluţiei, al Mineriadei ş.a.) au fost folosite adeseori în ultimele trei decenii pentru manipularea atenţiei şi opiniei publice, considerând că procurorul general al României, de asemenea, s-a folosit de această problemă gravă pentru a schimba agenda presei în beneficiul imaginii proprii. Concluzia la care au ajuns organizaţiile nonguvernamentale este că procurorul general, Augustin Lazăr, nu avea probitatea etică necesară pentru a se ocupa de Dosarul Revoluţiei”, se mai arată în comunicat.

Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

Augustin Lazăr este subiectul unui scandal după ce în urmă cu o săptămână, presa a scris că procurorul general al României a refuzat de două ori, în 1986, eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip. În perioada 1985-1986, Lazăr a îndeplinit şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată.

Citeşte şi: Pentru cine lucrează Guvernul: pentru OMV Petrom sau pentru oameni?! Clanul Popescu din Târgoviște: soția cere din partea OMV Petrom, soțul aprobă din partea ANRM

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Județul din România unde e bine să te muți astăzi pentru o viață liniștită și fericită. Se află într-o zonă istorică și spectaculoasă, are un potențial uriaș de dezvoltare, aici salariile cresc mereu
FANATIK.RO
Județul din România unde e bine să te muți astăzi pentru o viață liniștită și fericită. Se află într-o zonă istorică și spectaculoasă, are un potențial uriaș de dezvoltare, aici salariile cresc mereu
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Orașul străin aflat aproape de România unde se vorbește limba română. Aici găsești cazări foarte bune și mâncare foarte gustoasă, iar prețurile sunt mici
FANATIK.RO
Orașul străin aflat aproape de România unde se vorbește limba română. Aici găsești cazări foarte bune și mâncare foarte gustoasă, iar prețurile sunt mici
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI