„Am primit ordinul cu delegarea atribuţiilor avute anterior pentru învăţământul preuniversitar”, a spus Florin Lixandru pentru Agerpres.
Miercuri dimineață, 1 februarie, ministrul educației asumat de PNL, Ligia Deca, i-a retras atribuțiile secretarului de stat PSD. Decizia a venit la puțin timp după ce social-democratul a criticat proiectul legilor educației.
Miercuri seară, surse politice au declarat pentru Libertatea, după ședința de coaliție PSD-PNL, că Florin Lixandru își va primi înapoi atribuțiile după o discuție între șeful PSD, Marcel Ciolacu, premierul PNL, Nicolae Ciucă, și ministrul educației, Ligia Deca.
Joi dimineață, 2 februarie, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a scris pe Facebook că dacă Ligia Deca nu va avea „înţelepciunea să revină” asupra deciziei, „suntem obligaţi să cerem demisia ministrului”, cu toate că decizia fusese luată cu o seară înainte. Vasile Dîncu, fost ministru al apărării, nu a participat la ședința de coaliție de la Guvern. Ulterior, PNL i-a transmis lui Dîncu să se informeze înainte să facă declarații publice.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro