Programul vizitei secretarului general al NATO în România a început cu o vizită la Palatul Cotroceni, unde a fost primit de președintele Klaus Iohannis.

„Agenda întrevederii va include evaluarea concretă a stadiului implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din anul 2016, şi la Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din mai 2017, precum şi pregătirea agendei şi rezultatelor viitorului Summit NATO din anul 2018. Aspectele privind continuarea procesului de adaptare a Alianţei la mediul internaţional complex de securitate, cu accent pe postura NATO de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor. Convorbirile cu înaltul oficial vor fi urmate de o declaraţie comună de presă”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ulterior, preşedintele Iohannis și șeful NATO a participat la deschiderea sesiunii plenare a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO, care va avea loc la Palatul Parlamentului, unde şeful statului va rosti un discurs.

Secretarul general al NATO a mai avut programate întrevederi cu premierul Mihai Tudose, cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Calin Popescu Tăriceanu, precum şi cu ministrul Apărării Mihai Fifor.

Ulterior, preşedintele României şi Secretarul General al NATO vor vizita împreună, în după-amiaza zilei de luni, Brigada Multinaţională NATO Sud-Est  de la Craiova.

„Constituirea acestei structuri NATO pe teritoriul României reprezintă unul dintre rezultatele importante ale ţării noastre decis de şefii de stat şi de guvern la Summitul NATO de la Varşovia în anul 2016 pentru întărirea securităţii în regiune. Conjugând efortul României, al aliaţilor şi al NATO ca organizaţie, această structură reprezintă expresia principiilor care stau la baza Alianţei Nord-Atlantice – solidaritatea şi unitatea. În luna aprilie a acestui an, a fost declarată Capacitatea Operaţională Iniţială a MN BDE, cea finală fiind prevăzută pentru luna noiembrie 2018. Ceremonia de activare drept Comandament Militar International NATO a avut loc la data de 15 iulie”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

În timpul vizitei la Craiova, cei doi înalţi oficiali se vor întâlni şi cu militarii polonezi desfăşuraţi în România în Brigada Multinaţională.

Şedinţa plenară a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, a fost prezidată de preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli.

Înalții oaspeți au fost supravegheați non-stop, de către ofițerii Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Acestora li s-au alăturat, la fel de discret, și angajații Servicului Român de Informații (SRI) și de cei ai Serviciului de Telefonie Specială (STS).

Citește și:


SUMAR:

Urmărește-ne pe Google News