„Am asistat la act brutal de război, gândurile noastre se îndreaptă acum căre curajosul popor ucrainean. Ce am avertizat de luni întregi s-a concretizat. Pacea a fost zdruncinată. Avem un război în Europa”, și-a început diplomatul norvegian discursul, afirmând că „invazia sângeroasă este planificată de Kremlin de mult timp”.

El a lansat apoi un apel către Vladimir Putin să „înceteze acțiunile militare și să aleargă diplomația.”.

„Liderii Rusiei au decis actiuni nesăbute, care duc la pierderea de vieți omenești. Folosesc forța pentru a rescrie istoria și pentru a nega independenta și libertatea. E o încălcare flagrantă a dreptului internațional, o agresiune asupra unui stat suveran și independent. Cerem Rusiei să înceteze acțiunile militare”, a continuat șeful NATO.

Șeful NATO a anunțat și că, în următoarele zile, Alianța va spori prezența militară pe Flancul Estic, adică inclusiv în România.

„Sarcina NATO este de a apăra aliații. Un atac asupra unui dintre noi este un atac impotriva tuturor. La cererea militarilor de top, am decis să activăm Planul de Apărare, un pas prudent și defensiv. Mobilizăm inclusiv forța de răspuns NATO unde e nevoie. Suntem gata să ne întărim apărarea colectivă, pe mare și pe pământ. Avem deja mii de trupe în partea estică a Alianței, forțele vor fi suplimentate”, a spus Stoltenberg, care a afirmat că nu sunt trupe NATO pe teritoriul Ucrainei.

100 de avioane și 120 de nave aliate sunt în alertă. Am activat Planul de Apărare Colectivă. Nu vă pot spune când și dacă a mai fost activat, dar am făcut-o azi.

Jens Stoltenberg:

Activarea Planului de Apărare presupune conferirea unor puteri suplimentare comandanților militari, care pot muta și mobiliza trupe acolo unde este nevoie.

Stoltenberg a confirmat că mai multe state NATO au solicitat consultări urgente pe Articolul 4 din Tratatul NATO și a anunțat un Summit al Alianței pentru vineri, 25 februarie.

LIVETEXT | Rusia a atacat Ucraina. Zeci de bombardamente în țară, Zelenski anunță că dă arme populației. Bilanțul deceselor

Urmărește-ne pe Google News