„Au intrat toți trei deodată. Arafat a apărut drept, milităros și categoric, așa cum e el. „Avem de toate?”, ne-a întrebat și s-a uitat rapid în jur. Ne aduseseră materiale, medicamente, toți ne mobilizaserăm”, povestește medicul.
Este 30 octombrie 2015, noaptea incendiului de la „Colectiv”.
Medicii de la Spitalul Universitar alcătuiesc un cerc glacial în jurul celor trei șefi.
„Și ceilalți doi cum erau?”.
„Ministrul Bănicioiu arăta ca un mielușel pe lângă Arafat. Iar managerul Cîrstoiu raporta că totul era bine, așa cum făcea mereu”.
Ce descriu medicii e un triptic simbolic, care călătorește în Noaptea Deschisă a Spitalelor.
Când demonii din noi înving îngerii din noi
Să-i vedem și să-i înțelegem.
- Arafat – tehnocratul supraviețuitor, sigur pe el, milităros și eficient.
- Bănicioiu – politicianul dornic să facă bine și dependent de prestigiul creatorului SMURD.
- Cîrstoiu – manager de spital energic și decan la facultate, aspirant la statutul de somitate medicală convinsă că totul e în regulă.
„Din păcate, cumva părțile lor rele și părțile rele ale sistemelor pe care le reprezintă au câștigat lupta cu părțile bune”, spune chirurgul.
Știm cum e. Ni se întâmplă tuturor. Când demonii din noi înving îngerii din noi.
În câteva luni, iluzia sistemului sanitar avea să coboare tot mai jos, ca o scenă în care plafoanele se prăbușesc unul după celălalt.
S-a pornit de la infecțiile nosocomiale și s-a ajuns la scenele cu viermii care șerpuiau pe ceafa omului de la Spitalul de Arși. Era un alt ars, nu de la „Colectiv”, dar sursa mizeriei rămăsese aceeași. Iar fiecare viață contează, indiferent că a fost afectată la „Colectiv” sau când ia foc o sobă.
Dispariția utopiei și recordul infecției.
Un om pe rănile căruia se plimbă nu microbi invizibili, ci târâtoare.
„Și când v-ați dat seama de asta?”.
„Cei care nu suntem de acord, suntem o minoritate”
„Întâi de toate, să știți că cei care cârcotim suntem, și la trei ani de la „Colectiv”, o minoritate! Mulți dintre colegii noștri, nu șefi, medici obișnuiți, consideră că s-a făcut tot posibilul și că ceea ce facem noi sau voi, ziariștii care insistați, e o nedreptate”.
„Și când v-ați dat seama?”.
Au fost mai multe momente, explică medicul.
Ține analizele infecțiilor nosocomiale în mâna acoperită de pulover, nu e îmbrăcat în halat, dar, înainte de a ni le înmâna, mai vrea să ne povestească ceva.
Un pic de intertextualism. În redacția Libertatea, când scriem acest text trist, cântă fermecător Horia Brenciu.
„Săracă inima mea”
Arătăm așa cum arată redacțiile multimedia ale mileniului trei, cu o scenă în mijloc.
La început te enervezi, tu ai de scris și bașii duduie în boxe.
Dar, după un moment de panică, metabolizezi decorul.
Zeci de oameni din redacție râd, fac poze și filmează, ce dacă se transmite în direct pe Facebook, Horia e aici și prezența lui farmecă!
Nu e nimic obscen, e viața care curge, care merge înainte.
În recitalul ad-hoc de la Libertatea, Brenciu combină melodiile proprii cu vechile ritmuri populare.
„Săracă inima me,
Iară-ncepe a mă dure, mă.
Hai, hai, inimă, hai
La multe rele mă dai
Fost-am la doftor cu ea,
La doftor şi la potică
Şi mi-or zâs că n-am nimică”
„Puneți pozele lor așa cum erau, nu pozele cu fețele desfigurate!”
„Deci când v-ați dat seama că ceva e greșit?”, îl întrebăm din nou pe doctor.
„De pildă, când familia lui Marvin Nicodemus, cetățean german, dar locuind aici și plătind impozite statului român, ne-a spus că nu e normal ca fotografiile de la dosare să fie cele ale răniților cu fața arsă. Noi nu ne gândiserăm la asta!”, admite medicul.
Două au fost argumentele familiei.
- Primul, strict medical: puneți pozele pe care le aducem noi, familiile, cu fețele tinerilor de dinainte de incendiu, ca să știți spre ce trebuie să meargă tratamentul, cum să-i refaceți
- Al doilea argument, aproape metafizic, de fapt atât de umil și de natural în umanitatea lui: puneți pozele lor așa cum erau ca să ne gândim în continuare la ei și noi, familiile, și voi, medicii, ca la niște oameni reali, nu ca la niște mari arși.
Eșecul somităților medicale, de la Lascăr la Arafat și de la Enescu la Streinu-Cercel
„Argumentele acestea ne-au mișcat și ne-am dat seama că noi, ca sistem medical, avem o problemă. Și pozele nu erau, bineînțeles, cea mai mare problemă”, spune doctorul.
„Dar care era cea mai mare?”.
„Faptul că somitățile medicale, de la Enescu la Lascăr și de la Arafat la Streinu-Cercel, nu au realizat că nu avem pur și simplu capacitatea de a face față situației și că trebuie activat sistemul european de urgență”, spune medicul.
„Colectiv” a trădat limitele gândirii și egourilor mogulilor sănătății noastre: Lascăr, Arafat, Enescu, Streinu-Cercel și alții. Ei sunt cel mai bine conectați internațional, ei au făcut multe lucruri bune și, totuși, ei au eșuat în a înțelege că e nevoie rapidă de cooperare”
Chirurg de la Spitalul Universitar
Cu ce germeni au fost infectați
Medicul ne dă analizele care dovedesc infecțiile nosocomiale multirezistente la antibiotice.
În aprilie 2016, când Tolo.ro a publicat articolul Bacteristan, a prezentat dosarele medicale a 13 răniți din „Colectiv” care au decedat în spitalele din România sau străinătate din cauza septicemiei, ca urmare a infecțiilor cu bacterii nosocomiale.
Analizele de azi sunt altele, pe care medicii le-au păstrat și le publicăm acum.
- Ionuț Maior, decedat pe 7 noiembrie la Spitalul Universitar – infectat cu Klebsiella pneumoniae, Acinetobacter și Enterobacter cloacae.
- Tudor Golu, decedat pe 10 noiembrie – a fost transferat în Anglia pe 8, infectat cu Klebsiella pneumoniae.
- Vlăduț Roberto, decedat pe 11 noiembrie, transferat în Anglia pe 8, infectat cu Klebsiella pneumoniae.
Ionuț Maior, tânărul infectat cu trei bacterii: Klebsiella pneumoniae, Acinetobacter și Enterobacter cloacae. Mai sus sunt antibiogramele sale. Restul documentelor sunt la finalul articolului
„Aș vrea să spun ceva foarte clar, cu toată răspunderea: faptul că în fișele lor de transfer în străinătate nu au fost trecute aceste infecții a fost un act iresponsabil!”
Medic de la Spitalul Universitar de Urgență
„Vlăduț și Golu au plecat în stare de sepsis din România”
Efectul a fost devastator.
„Vlăduț Roberto și Tudor Golu au plecat deja în stare de sepsis de la Universitar”, spune medicul.
Bine, dar hai să discutăm ceva de neevitat: „De ce n-ați spus atunci?!”.
„Întâi că unii medici au făcut-o. Cum a fost Camelia Roiu, de la Spitalul de Arși, care singură a recunoscut că a vorbit”, spune doctorul.
„Și ați lăsat-o singură voi, doctorii!”.
„În al doilea rând, e onest ca oamenii să înțeleagă ambele laturi ale problemei. Presiunea ierarhică în medicină e uriașă. Și, poate mai important decât frica de șefi, e amenințarea stigmatului profesional. Când vorbim despre Bănicioiu sau Cîrstoiu, ei erau puternici, Cîrstoiu e și acum, că e rector la UMF, dar mai puternic e mediul, colegii care te înconjoară!”.
E adevărat că unii medici au avut reacții chiar la „Colectiv”, neștiute până astăzi.
Iată cum arată un dialog pe SMS între un doctor și ministrul Bănicioiu, când primul era indignat de faptul că medicii ATI nu fuseseră lăsați să însoțească în avioane răniții aflați între viață și moarte.
Medic: Pacienții de la noi au plecat stabili, se ventilau CÂT de CÂT bine, însă sunt mari carențe la nivel de SMURD! Dacă moare vreun pacient pe transport am să îl desființez pe dl. ministru Arafat. Am argumente pentru asta și colegi martori! O seară bună! Acești pacienți trebuiau să fie însoțiți de medici anesteziști pe tot parcursul transportului!
Bănicioiu: Să fim calmi, ai făcut tot ce puteai.
„Medicii de afară ne-au întrebat: de ce le dați atâtea antibiotice?”
În niciun raport medical al pacienților transferați în străinătate nu au fost consemnate analizele medicale legate de bacteriile nosocomiale depistate.
Când medicii din străinătate au sunat, unii doctori de la noi au știut să explice, „avem o epidemiologie în clinică și e posibil să apară infecții”.
Străinii nu au scos antibioticele și pacienții au avut o șansă în plus.
Dar alte spitale nici măcar n-au putut să motiveze și antibioticele au fost întrerupte la primul tratament aplicat „afară”. Românii știau că vin infecțiile, străinii, nu.
Niciodată prea târziu
„Colectiv” nu e un subiect depășit.
Fotografiile sunt greu de suportat, amintirile te întorc pe dos ca pe o mănușă de piele udă, e dificil să găsești nuanțele, lezezi oameni, dar haideți să o spunem direct!
Cu eufemisme nu poți face față morții.
Căci pe de o parte avem nu doar zeci de morți nedumeriți și sute de apropiați neconsolați. Avem și realitatea că milioane de oameni sunt amenințați în continuare de minciunile din spitale.
Iar pe de o parte avem mentalitatea că e suficient să faci ce știi, că nu trebuie să recunoști și să înveți din erori.
Vorba lui Brenciu, care își încheie concertul din inima redacției.
„Sunt cine vreau să fiu,
Într-o lume pe care n-o știu.
Sunt cine vreau să fiu,
Niciodată nu e prea târziu!”.
Pentru „Colectiv” niciodată nu e prea târziu.
Antibiograme Colectiv Unive… by on Scribd
CITEŞTE ŞI:
Bacteristan – 13 dosare ale morților de la Colectiv