ComenteazăCu toții privim cerul, fie că cercetăm cât e de mânios și dacă dă să cearnă, fie că e gol, albastru și se îmbină cu marea. Nicolae Mihăiță, Omul-pasăre, vede cerul altfel.
Un nor pufos și alb, creț ca o oaie, este pentru el autonomie de zbor. Un cumulus îl poartă în planor, cu aerul său cald, încă sute de metri. Aviatorul de 82 de ani merge din cumulus în cumulus, dar fără să fie cu capul în nori. Disciplina după care și-a trăit viața l-a ferit de orice incident. Aviatorul nu a avut în cei 65 de ani de carieră niciodată nevoie să folosească parașuta.
„În zbor, mă simt mai în siguranță decât când stau pe sol. Cum vă urcați dumneavoastră în autobuzul 308, așa mă urc eu în planor, fără frică, nu există frică la noi. Avem parașută de salvare. Dar nu am folosit-o niciodată în viață, nu m-am zgâriat, nu am făcut incident. Doar o dată am aterizat în comuna Pomi și am avut radio la mine, și m-au întrebat de la start unde sunt: « În pomi. În comuna Pomi, în pomi»”, spune amuzat aviatorul.
Sunt mulți oameni care iubesc zborul și chiar se pricep la asta, care fac carieră, dar Nicolae Mihăiță e mai mult decât atât, el a avut un talent nativ. Iar acum, când urcă în planor, este una cu cerul, cu vântul, cu aerul. Cunoaște România de sus fără să se uite pe hartă. Asemenea unei păsări.
„Mă asemăn cu barza. Barza e o pasăre perfectă, ea vine din țările calde, migrează sau pleacă. Pleacă pe condiție termică, nu poate să zboare mai mult de doi-trei kilometri, că obosește. Ea pleacă pe condiție termică și planează până în țările calde. Și ea se hrănește numai prin zbor termic. Pasărea nu gândește, pasărea are simțuri. Până pe la vreo 35 de ani, știam teoria zborului la perfecție, aerodinamică, construcții și fel de fel, meteorologia. Acum văd meteorologia, pur și simplu, dar teoretic am uitat-o. Dar mă descurc ca o pasăre. Știu unde nu trebuie să zbori, știu la ce înălțime să zbor ca să nu intru în alți curenți mai periculoși”, explică aviatorul de 82 de ani.
Își amintește ca și cum ar fi fost ieri vara în care a fost în vacanță la bunici, în Fierbinți. Acolo era detașată o escadrilă de avioane nemțești și el nu se mai sătura cât era ziua de lungă să se uite la cum meștereau oamenii de acolo. Așa că la 17 ani s-a înscris la cursuri de pilotaj și, după trei ani, a ajuns la o competiție să își întreacă instructorul. „Mi-a fost așa rușine...”, spune bărbatul și își acoperă fața, jenat ca un copil prins că a făcut o năzbâtie.
Adevărata performanță: să zbori sus, repede și departe
Toată viața a zburat în cadrul aeroclubului român. Timp de 65 de ani a instruit piloți militari sau pentru curse de linie. Unii dintre elevii săi sunt și ei ieșiți la pensie. A adunat zeci de titluri naționale la concursurile de planorism și zeci de mii de ore de zbor pe care nici nu le mai numără de ani de zile. Și spune că planorismul este zborul adevărat.
„Performanța planorului și a pilotului e să zbori cât mai sus, cât mai repede și cât mai departe. Cel mai lung traseu pe care l-am făcut cu planorul a fost de 500 de kilometri, aproape un avion nu-i ajunge benzina”, explică instructorul de zbor.
Iar planoarele sunt atât de performante astăzi, că unele costă mai mult decât avioanele de mici dimensiuni. „Când am început eu, aveam planoare rudimentare. Am prins instrucția veche, aveam un băț, un scaun, o aripă, un profundor și pe alea am definitivat prima etapă. Fără aparate, fără nimic”, povestește Omul-pasăre.
O ploaie mică și niște restricții de zbor îl țin la sol azi. Așa că își face de lucru. Pe pajiștea pistruiată de trifoiul înflorit, pilotul trage adânc aer în piept.
„Eu asta respir în fiecare zi. Mirosul ăsta de iarbă, departe de oraș. Așa m-am ținut sănătos până acum. Nu am fumat, am băut cu măsură, totul cu măsură”, spune bărbatul.
Se desparte de aerodrom doar când mai merge la pescuit. Își ia avionul pe care l-a construit de la zero împreună cu un coleg și pleacă în Deltă. Dar tot ca o pasăre, oriunde ar pleca, se întoarce mereu la pasiunea sa.
„Toată viața am iubit cu adevărat femeia și zborul. Femeia pentru mine a fost ceva superior. Mie mi-a murit soția. Femeia pentru mine înseamnă totul. Femeia este gospodină, face copii… Și trebuie să ții la ea și să o iubești pentru totdeauna. Și zborul la fel”, spune pilotul. Și ne despărțim cu promisiunea că următorul interviu va fi în aer, în planorul său.
Citește și: