3 comentariiOriginar din comuna Dalboșeț, județul Caraș-Severin, Ioan și-a cunoscut soția prin intermediul unchiului său, stabilit în satul vecin, Lăpușnicu Mare.
„După ce am terminat șase clase, m-am dus să învăț meseria de cojocar la unchiul acesta al meu din Lăpușnicu Mare. Unchiul meu și cu bunicul soției mele aveau fiecare câte un cal și lucrau împreună pământul. Lucrând împreună, lu taica Românu (n.r. – bunicul Mariei) i-a plăcut foarte mult de mine”, începe Ioan povestea căsătoriei din urmă cu mai mult de șapte decenii.
„Hai să îi căsătorim pe copiii ăștia”
Pe lângă prietenia dintre unchiul lui Ioan și bunicul Mariei, mătușa băiatului și bunica fetei se aveau ca surorile. Acesta a fost cadrul în care cele două familii au făcut un plan: „Hai să îi căsătorim pe copiii ăștia”.
Au căzut de acord să ne căsătorim. Au aranjat tot și au mers în pețit, cum se spune la noi, ca să o ceară de soție pentru mine. Pe mine nu au vrut să mă ia. Eu stăteam pe geam acasă și așteptam să văd dacă au căzut de acord sau nu. Când au venit și mi-au spus, nu am mai putut de bucurie.
Ioan Olariu își amintește:
Până la momentul cererii în căsătorie, cei doi tineri nu au apucat să discute mai deloc despre viitorul lor împreună. „Am vorbit foarte puțin. Eu mă duceam la o moară unde se făcea făină și ea venea cu niște oi, trimisă de cineva. Acolo am vorbit puțin, foarte puțin”, rememorează Ioan.
„Și-a cerut voie de la tata să mă ducă până acasă”
Proveniți din familii credincioase, baptiste, cei doi tineri au fost învățați că până în noaptea nunții trebuie să păstreze distanța unul față de altul.
„Când m-am dus pe la ei după ce deja era aprobată căsătoria, am stat înăuntru și a venit vremea să plec acasă. Ea a ieșit după mine până la poartă. Eu aveam o pălărie cehoslovacă, așa îmi era de drag de pălăria aia. Ori că m-am aplecat să o sărut, ori că a bătut vântul și mi-a luat pălăria din cap… Cum nu era bec și era întuneric, noi am început amândoi să căutăm pălăria și a venit străbunicul să vadă de ce stă fata atât, de ce nu se mai duce înăuntru. Între timp am găsit pălăria, pe ea a luat-o înăuntru și eu am plecat acasă”, își amintește Ioan, amuzat.
Cei doi soți își aduc aminte cum, după ce a fost stabilită căsătoria, fiind nevoie să meargă în comuna învecinată Bozovici pentru a-și face analizele obligatorii înainte de încheierea căsătoriei civile, se gândeau că au ocazia să meargă singuri. Nicio șansă. Au fost trimiși cu însoțitor.
Când ne-am dus să ne cununăm la sfat, eu m-am dus cu tata de mână și el a venit cu unchiul. La sfat a cerut voie la tata să mă ducă până acasă. Atunci era strictețe, nu era ca acum.
Maria povestește:
Noaptea nunții: „Eu vin înapoi”
La o lună de la cererea în căsătorie, în 13 septembrie 1953, a avut loc nunta lui Ioan cu Maria. Chiar dacă obiceiul era atunci ca miresele să poarte haine populare, o prietenă de familie i-a comandat Mariei o rochie de mireasă. „Atunci miresele nu se îmbrăcau cu rochie. Bunicul i-a dat acestei prietene de familie bani de rochie, să comande rochia cea mai frumoasă”, își aduce aminte Maria.
În noaptea nunții, mama fetei a vrut să îi desfacă fiicei sale voalul, dar Ioan i-a spus că vrea să facă el asta. Înainte ca mama să îi lase singuri pe cei doi, fata, nesigură pe ea, a apucat să îi șoptească mamei: „Eu vin înapoi”. Cum drum înapoi nu mai era, Maria a rămas alături de soțul său.
La șapte săptămâni de la nuntă, Ioan a plecat în armată pentru trei ani. „Mie nu mi-a părut rău când a plecat în armată. Toate soțiile plângeau. Doar mie nu mi-a venit să plâng”, își aduce aminte Maria.
„I-am dat toți banii și când am avut nevoie i-am cerut ei”
La întoarcerea lui Ioan din armată, Maria a rămas însărcinată și a născut-o pe fiica lor cea mai mare Florica. Au urmat Mărioara și mezinul Ionică. De la cei trei copii, Ioan și Maria au șase nepoți și opt strănepoți. „Când am fost însărcinată cu Ionică aveam două fete și îmi doream un băiat. M-am rugat la Dumnezeu să îmi dea un băiat, să fie cântăreț și să fie creștin. Și așa mi l-a dat Dumnezeu”, spune Maria.
Pentru ea și soțul său, credința a fost un mod de viață și consideră că acesta a fost unul dintre secretele longevității căsniciei lor.
„Am fost copii tineri, mergeam la biserică de fiecare dată. Mergând la biserică ne rugam și Dumnezeu a pus între noi o unitate și ne-am iubit din tot sufletul. Nu ne-am contrazis unul pe altul. Eu am cântat în corul bisericii 70 de ani. Niciodată banii pe care i-am câștigat nu i-am luat să îi țin eu. Am făcut-o casieră, i-am dat toți banii și când am avut nevoie i-am cerut ei. Ea s-a îngrijit să îmi cumpere mie tot ce mi-a trebuit. Ea e casierul și acum, la pensie”, spune Ioan râzând.
„Eu am fost casnică și am cusut mult la mașină. Am lucrat și lucru de mână. Într-o iarnă am țesut 23 de procovițe (n.r. – pături de lână). Nu am dus lipsă niciodată de nimic. Dar eu am avut încredere în Dumnezeu. Atât m-am rugat la Dumnezeu… Eu când am avut o problemă, m-am rugat”, îl completează Maria.
„Să se căsătorească din dragoste și să se respecte unul pe altul”
Atunci când sunt provocați să le dea un sfat tinerilor care intenționează să își întemeieze o familie sau sunt deja căsătoriți, Ioan și Maria îndeamnă la dragoste și respect reciproc.
„Nu ne-am tras la deget care să fie… Am lăsat unul după altul. Nu putem spune că nu au apărut probleme, dar nu a fost ceartă să ținem mânie unul pe altul. Ne-am împăcat repede și am trăit o viață liniștită. Sfatul meu este în primul rând să se încreadă în Dumnezeu. Cum se fac acum căsătoriile, se căsătoresc de probă, nu e un lucru bun. Trebuie să se roage pentru orice problemă din viață. Dumnezeu e acela care poate să aducă pace și fericire. Am avut și necazuri, dar sfatul nostru este să se căsătorească din dragoste și să se respecte unul pe altul”, spune Ioan.
„Mă ocup zilnic de albine”
Ajunși la 91, respectiv 87 de ani, Ioan și Maria Olariu se bucură de nepoți și de unitatea din familie. Chiar dacă sunt înaintați în vârstă cei doi soți nu pot să stea. Maria își ocupă timpul cu croșetatul. Le-a făcut haine la toți nepoții și strănepoții. Ioan, care are pe lângă casă toate utilajele necesare agriculturii, mai urcă din când în când și pe tractor, dar principala sa ocupație e apicultura.
„Nu pot să stau. Îmi place să am activitate. Am utilaje, tractor, disc, remorcă basculantă. Anul trecut și anul ăsta m-am mai urcat pe tractor. Consătenii se miră că la 90 de ani mă mai urc pe tractor. Ocupația mea principală din tinerețe este apicultura. Acum mai am 66 de stupi și mă ocup zilnic de albine. Am scos miere anul acesta foarte multă. La salcâm am scos mai puțin, dar a venit teiul și poliflora și am reușit să scoatem multă miere”, a mai adăugat Ioan.