centru maternal unde sa se nasca „noii oameni”. Cei din „Faclia lumii” cred ca spatiul romanesc este centrul energetic mondial, cu punctul focal la Manastirea Tapova, din Basarabia. „Faclia lumii” este o asociatie nonguvernamentala, nonprofit si fara scop politic, infiintata in urma cu doi ani, la Cluj, si sustinuta financiar de o societate comerciala ai carei asociati formeaza si nucleul miscarii spirituale. Vasile Arion si Dan Sabadus sunt doi dintre capii acestei asociatii, perceputi de cei din anturajul lor drept niste tipi ciudati, cu idei de neinteles. Ei se pretind ortodocsi care, fara sa se dezica de religia in care au fost botezati, cred in reincarnare si in crearea unui om de tip nou, perfect sanatos.
Miscarea este un amalgam intre doctrine orientale si stiinte oculte. Figura centrala este domnitorul stefan cel Mare, numit „Domnul Lumii”, despre care membrii miscarii cred ca s-a reincarnat intr-un barbat misterios, care locuieste in Atena. Acesta si-a luat pseudonimul stefan, cu care semneaza, de altfel, in revista „Faclia lumii”, si este fondatorul societatii si, bineinteles, liderul ei spiritual.
„Nu este vorba despre o miscare spirituala. Este dorinta noastra de a face ceva pentru viitorul lumii. Par vorbe mari, dar este numai adevarul”, spune Vasile Arion. Convingerea celor aproximativ 200 de adepti ai „Facliei lumii” este ca stefan, cel de la Atena, care este pe jumatate roman, are rolul de a construi noua lume care se naste o data cu intrarea planetei in Era Varsatorului. in aceasta constructie, poporul roman are un rol privilegiat, fiind responsabil de educarea lumii in noul spirit.
La modul concret, membrii „Facliei lumii” urmaresc crearea unor centre maternale unde sa fie adusi pe lume „oameni noi”, care inca de la nastere sunt constienti de reincarnarile lor anterioare si de misiunea lor in noua viata. Nasterea „oamenilor noi” trebuie sa aiba loc in apa. „Este foarte important ca nasterea copilului sa aiba loc in apa. Aceasta, deoarece apa poseda toata memoria proprie a fostelor civilizatii de pe Pamant”, se arata intr-un document al grupului. in urma acestui program al asociatiei ar urma sa nu se mai nasca handicapati fizic sau mintal, ci numai oameni perfect sanatosi.
Deocamdata, in Romania nu exista astfel de centre, insa membrii „Facliei” au cumparat aproape 100 de hectare intr-o comuna de langa Sibiu, „in chiar centrul Romaniei”, numit Gradina Nemuritorilor.
„Este locul unde, sub indrumarea lui stefan, s-au pus bazele primului centru maternal, unde se vor imbina stiinta moderna cu intelepciunea si arta populara straveche”.
Un rol central in sistemul de valori al „Facliei lumii” il are manastirea rupestra de la Tapova, situata in Republica Moldova, loc descris si de scriitorul Pavel Corut. „Aici este locul in care Dumnezeu a lasat oamenii pe Pamant, o data cu ei coborand si intelepciunea primordiala”, spune Vasile Arion. Din acest loc, mai spune el, s-a revarsat apoi neamul omenesc pe intreg Pamantul. Vasile Arion si Sabadus sunt de parere ca stramosii dacilor, hiperboreenii, au colonizat si civilizat lumea antica.
Initiatorul miscarii, „stefan”, este mai plastic. „Ne-a daruit Dumnezeu un loc care ne apartine. Nu degeaba se spune ca omul sfinteste locul. Cine il cauta il va gasi. Acest loc (Tapova – n.r.) va deveni punctul de sprijin al lumii intregi, in care e sadit pomul ce va satura lumea”, arata stefan, intr-un document disponibil pe Internet.
Pe langa preocuparile de natura esoterica, „Faclia lumii” are si indeletniciri cat se poate de prozaice. Astfel, sustinatoarea societatii e firma Cetatea Focului SRL, inregistrata in anul 2001 la Cluj, ce are ca domeniu de activitate „comertul cu ridicata al altor aparaturi utilizate in industrie, comert si transport”.
Administratorii firmei sunt chiar Vasile Arion si Dan Sabadus. Firma a raportat pierderi de aproximativ 50 de milioane pe 2002, pe anul trecut bilantul nefiind inca depus. Prin intermediul firmei Cetatea Focului SRL este administrata ferma ecologica din judetul Sibiu. Acolo se dezvolta, probabil, centrul maternal al „omului nou”.

Urmărește-ne pe Google News