În această situație se află aproape 8.000 de pacienți cu afecțiuni oncologice, care sunt sfătuiți acum să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean în cazul în care vor avea nevoie de îngrijiri medicale în următoarele zile.

„În perioada 2-6 august, activitatea Secţiei Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este suspendată. Medicul şef secţie va fi în concediu de odihnă şi având în vedere acest lucru, se efectuează curăţenie în secţie (igienizare, dezinfecţie, reamenajare)”, a se arată într-un anunț publicat pe site-ul Spitalului Județean Buzău.

”Dacă sunt pacienţi cu afecţiuni oncologice care se prezintă în stare acută, aceştia vor fi internaţi, în funcție de caz, în secţia A.T.I., astfel încât să nu se pună în pericol viaţa acestora”, mai transmite conducerea instituției.

După ce unii pacienți s-au plâns de această situație pe rețelele de socializare, reprezentanții spitalului au precizat că cei care sunt programați la ședințele de chimioterapie în intervalul în care medicul este în concediu vor fi reprogramați după data de 9 august.

Activitatea Secției de Oncologie va reveni la normal începând din data de 9 august. La această secție a Spitalului Județean Buzău lucrează un singur medic, un altul fiind în concediu de creștere a copilului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.