Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, a cumpărat 100 de combinezoane pentru protecție de coronavirus.
Oficialii DGASPC argumentau, pentru ziar, că nu pot merge să ridice oameni ai străzii fără costume, de teamă să nu fie infectați cu COVID-19.
“Sunt atâția oameni pe care îi ridicăm de pe stradă, iar costumul acesta se poartă o singură dată. Lumea a luat-o razna, nu mai există niciun fel de mască de protecție, iar noi nu ne putem trimite colegii să ridice de pe stradă homeleși, unii poate suspecți de coronavirus, cu mâinile goale”, spunea Cristi Mititelu, director achiziții.
Cu toate acestea, virusul a fost răspândit chiar într-o altă instituție din subordinea Primăriei Sector 4, Administrarea Domeniului Public (ADP), de către un angajat, fost pensionar MAI, care, după cum Libertatea a scris încă de marți, a mințit că n-a fost în Israel.
Acesta fusese, în trecut, șef în Poliția Capitalei, precum și în două poliții de sector.
Până în acest moment, direct sau indirect, angajatul ADP Sector 4 a infectat 9 persoane, printre care familia sa (fiul, nora și nepotul de 3 ani), angajați ADP și chiar un medic al spitalului MAI “Dimitrie Gerota”.