Este prima sentință, nedefinitivă, în cel de-al doilea proces. Primul dosar, unde este acuzat că a devalizat contabilitatea Spitalului „Malaxa”, n-a ajuns încă la nicio sentință după 4 ani de judecată. Echipa de investigații a dezvăluit cazul în toamna lui 2016.
Tribunalul București l-a condamnat joi, 14 aprilie 2022, pe Florin Secureanu, managerul Spitalului public Malaxa din București, la 5 ani și 10 luni de închisoare. Judecătorii l-au găsit vinovat la patru capete de acuzare, toate fapte de abuz în serviciu, și au contopit pedepsele. Este sentința pe fond, există cale de apel.
Contopește pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani şi 9 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 1/3 din: 3 ani+2 ani şi 9 luni+2 ani şi 9 luni, adică un spor de 2 ani şi 10 luni închisoare).
Decizia instanței în cazul Florin Secureanu:
Alături de pedeapsa principală, instanța a aplicat și o pedeapsă complementară: interzicerea, pentru 3 ani, a exercitării unor drepturi – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_65cdf5d3a48f193183ba4e43f7b38252.jpg)
În plus, rămân sub sechestru 8 terenuri și un imobil ce îi aparțin lui Secureanu în Mureș, Bacău, Dâmbovița și București.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/04/florin-secureanu-inquam-photos-liviu-florin-albei-1024x683.jpg)
Echipa de investigații Gazeta Sporturilor & Libertatea a relatat despre actele de corupție ale managerului în toamna anului 2016. Cazul judecat azi a fost trimis în judecată de către DNA în 2020. Se referă la:
- Banii spitalului public băgați în casa lui Florin Secureanu.
- Banii spitalului public, 20.000 de lei, prin care Florin Secureanu a operat-o la clinica privată Monza pe mătușa iubitei lui, supranumită „Vrăbiuța” de către angajații de la Malaxa.
Florin Secureanu este judecat, tot pentru corupție, și într-un alt dosar, pornit tot de la investigația jurnalistică. În acest prim dosar, au fost condamnați deja 7 dintre cei care și-au recunoscut vina: angajați ai spitalului și oameni de afaceri.
Acest prim dosar a pornit în instanță în 2017 și, la cinci ani de la trimiterea în judecată de către DNA, nu există verdict nici în prima instanță.
Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844fa91529b20d357c71ff2bc9eee4bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24e25387849722b22d26bb6ed89aa5df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c71adba1ff08a2b6b491b69dd4665198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_829ee925c8c7870d17ff9dbc936aade6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5dab2c4e29daa244ed20009b69853b9e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_32be692b097006eeab1e338dfc893f14.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1a729232821b9b6f0f243e9f956ad485.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a9f22690e39ec03cbb3d586ec5d69fbc.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_593d9760c375903563d07603f3151fa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_794b9521e40613af24d4c1e0e0aeb78e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e2aee1ef33f834b3abd78c4b5ee94cf5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_26ca7bf089c7306b28802ccd4e85b984.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_465a99130118088f64d00a1050d36e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f75d35570279f16aba8a46adc8fa2da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d25f894c8663b57c42fa75b63c93a7d2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cbfb28d4a09c51eeaf992911ab83f32c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_1e6a8a625dabfbaea1c8ec7e4aba1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38e7733404b1457ca2386cd7ea17fff9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5c6ce9e1a8153e005dfb344ae8b55b74.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.