Costul este ridicat deoarece autoritățile trebuie să asigure protecția și rudelor președintelui-ales Donald Trump. Astfel, numărul polițiștilor prezenți în apropiere de Tower Trump este unul ridicat, iar aceștia stau și alături de copiii şi nepoţii miliardarului republican, care beneficiază de asemenea de protecţia serviciilor secrete.
”Imperativul numărul unu este siguranţa şi securitatea. Îi datorăm asta preşedintelui ales, familiei şi echipei sale”, a declarat primarul newyorkez Bill de Blasio, acesta a sugerat că metropola va avea nevoie de ajutor pentru a suporta toate aceste costuri, în special orele suplimentare muncite de către poliţişti.
Deși responsabilitatea protejării preşedintelui ales revine în special serviciilor secrete, forţele poliţieneşti trebuie să participe la gestionarea mulţimilor. În plus, protejarea miliardarului republican este deosebit de costisitoare având în vedere că acesta locuieşte în cel mai dens populat cartier din metropola New York.
”Nu am avut niciodată o situaţie în care un POTUS (n.r. preşedinte al Statelor Unite) să fie aici într-un mod regulat. Detaliile cu privire la planurile sale de viitor sunt necunoscute, dar ştim sigur că în următoarele 65 de zile va fi prezent în special aici”, a declarat primarul de Blasio.
Citește și: Donald Trump refuză salariul de președinte al SUA. Cât ar câștiga magnatul
Poliţiştii au ridicat baricade în jurul Trump Tower, în vreme ce traficul rutier a fost complet oprit într-o zonă de pe 56th Street. Mai mult, în timp ce miliardarul republican se plimbă prin metropolă, poliţiştii sunt obligaţi să oprească circulaţia. Astfel, circulaţia a fost oprită săptămâna trecută în tunelul Lincoln în timp orei de vârf, pentru a-i permite lui Donald Trump să plece din New York în New Jersey.
Lucrurile nu se vor schimba prea mult după 20 ianuarie, când Donald Trump va fi învestit președinte. Asta deoarece Melania Trump și fiul cuplului vor rămâne în New York, pentru ca mezinul familiei să nu întreupă studiile în mijlocul anului școlar.