UPDATE ora 14.10: „Din păcate, astăzi au fost încercări de a discuta iarăşi aceste date. PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral, pentru că nu suntem singurii care candidăm în aceste alegeri, deci lumea trebnuie să aibă un calendar predictibil. În consecinţă, pe această discuţie rămâne ca în cursul acestei săptămâni, domnul Predoiu, ca ministru de Interne, are două hotărâri de guvern pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie, să decidă, fiind ministru PNL, împreună cu PNL, care dintre aceste date le sunt convenabile, noi făcând această concesie către PNL, fiind în măsură să acceptăm şi data de 29 septembrie”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD.

„Suntem în situaţia în care, în martie, s-a cerut un calendar pentru tot anul. Am venit cu el. Acum decizia e la ministrul de Interne. (…) Dacă ședința de guvern va fi vineri, sigur că va trebui să existe această decizie asumată de ministrul de Interne Cătălin Predoiu”, a adăugat social-democratul.

Întrebat care este data finală până la care trebuie adoptate aceste hotărâri, Romașcanu a răspuns: „Pentru 15 septemnbrie, cred că această săptămână, pentru 29 septembrie, în două săptămâni. Eu cred că (liberalii) mai au la dispoziție până la sfârșitul acestei săptămâni ca în ședința se guvern să ia o decizie, ori 15, ori 29”.

„Cred că ministrul Predoiu, împreună cu PNL, vor face ce au promis să facă, să avem alegerile în septembrie. (…) Cred că vineri această situație se va rezolva într-o direcție pe care am negociat-o și votat-o. (…) Nu cred că vom întârzia mai mult de această săptămână cu decizia candidaturilor”, a mai spus Romașcanu.

Conform unor surse liberale, citate de News.ro, PNL vrea să negocieze o dată a prezidențialelor între septembrie și noiembrie, 27 octombrie – primul tur şi 10 noiembrie – turul al doilea fiind o nouă variantă de discuție.

***

Știre inițială: Coaliţia PSD-PNL s-a reunit, astăzi, 25 iunie, de la 10.00, pentru a discuta despre data la care vor avea loc alegerile prezidențiale din acest an. După ultimele negocieri dintre partide variantele rămase în discuție sunt 15 sau 29 septembrie pentru primul tur de scrutin, relatează News.ro.

În ședința de guvern de vineri, premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului de interne, Cătălin Predoiu, să pregătească hotărârea de Guvern referitoare la scrutinul prezidențial.

Pentru organizarea prezidențialelor în luna septembrie, conform planificării inițiale, termenul-limită pentru emiterea hotărârii de Guvern este 2 iulie.

Săptămâna trecută, membrii coaliției au avut două întâlniri pe tema calendarului alegerilor prezidențiale și au ajuns la un compromis, acela ca primul tur să aibă loc pe 15 sau 29 septembrie.

Liberalii vor ca scrutinul prezidențial să se desfășoare în noiembrie sau decembrie, potrivit prevederilor constituționale, unul dintre motivele invocate fiind acela că dacă primul tur va avea loc pe 15 septembrie ar coincide cu începutul anului școlar și s-ar perturba procesul educațional pentru că secțiile de votare sunt organizate în unitățile de învățământ.

Pe de altă parte, PSD afirmă că a fost luată o decizie în coaliție referitoare la devansarea alegerilor și organizarea lor pe 15 septembrie – primul tur și pe 29 septembrie – turul al doilea, hotărâre cu care a fost de acord și PNL.

Urmărește-ne pe Google News