Liderul PSD a anunţat deja că miniştrii care candidează la alegerile din 26 mai trebuie să se retragă din Guvern. Astfel, Rovana Pumb şi Natalia Intotero ar urma să demisioneze din funcţii, pentru a se ocupa de campania de la europarlamentare.
Rămâne de văzut dacă, odată cu plecarea celor două candidate din Guvern, PSD va decide o remaniere mai mare, care să includă şi alţi miniştri, sau chiar o restructurare a Guvernului. Asta în condiţiile în care, în ultima vreme, au existat nemulţumiri, în partid, faţă de activitatea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
Liviu Dragnea l-a ironizat pe ministru, în faţa presei. ”Ar trebui să modificăm Constituția, să rămână el ministrul Justiției, că este cel mai bun,. Dar nu din țară, din toată regiunea!”, a spus președintele PSD.
Între timp, partidul continuă mobilizarea pentru campanie. Conducerea PSD a avut mai multe întâlniri, la Parlament, cu organizaţiile din teritoriu, şi urmează ca în perioada următoare să discute şi cu filialele din Capitală.
Săptămâna viitoare, PSD va organiza un miting mare, la Craiova, fieful PSD-ului, condus de candidatul la europarlamentare Claudiu Manda. De altfel, toate organizaţiile urmează să trimită a centru propunerile de mitinguri, astfel încât conducerea PSD şi candidaţii să îşi stabilească un program de participare la aceste evenimente.
PSD a stabilit că va face, pe lângă campania tradiţională, din uşă în uşă, şi o campanie agresivă în online, vizând electoratul mai tânăr şi din oraşe.
În acest sens, a fost creat un site de campanie, iar pe pagina oficială de Facebook sunt postate, zilnic, zeci de materiale de campanie, cu realizările guvernării.
Continuă şi vizitele conducerii PSD în teritoriu, după ce liderul Liviu Dragnea a făcut o pauză, în urma problemelor cu spatele.