UPDATE ora 13.55: Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că în noua Hotărâre CMBSU, „singura măsură suplimentară este cea a obligativității purtării măștii pe o rază de 50 m în jurul unităților școlare, cu începere din data de 13 septembrie”.


Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se reunește astăzi, 8 septembrie, în jurul orei 12.00, pentru a discuta introducerea obligativităţii purtării măştilor de protecţie pe o rază de 50 de metri în jurul şcolilor. „Ședința va dura probabil o oră sau două”, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Dacă măsura va fi adoptată, va intra în vigoare din 13 septembrie, atunci când elevii se întorc la școală pentru noul an școlar, în format fizic.

„Am avut discuții pentru introducerea obligativității măștii pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor. Acest lucru va fi stabilit în următoarea hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență din București”, a spus Alin Stoica pe 5 septembrie.

Potrivit prefectului, argumentul a fost că „se produc aglomerări la venirea și la plecarea copiilor de la școală”.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Părinții își așteaptă copiii și staționează în grupuri care provoacă aglomerări în jurul școlilor. Este necesară purtarea măștii de protecție în jurul școlilor pentru a evita transmiterea suplimentară a virusului”, a explicat Alin Stoica.

Masca, obligatorie în școli, cu două excepții

Potrivit ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, masca de protecție va fi exceptată de la purtarea în interior în învățământul special și la orele de sport. Cu privire la orele de educație fizică, demnitarul a precizat, pe 22 august, că masca nu se va purta în sala de sport, dacă localitatea are o rată de infectare sub 2 la mie.

„Masca va fi obligatorie în interior, cu două excepții. La învățământul special, unde ea nu va fi obligatorie, va fi recomandată, și la orele de educație fizică derulate în interior, condiția fiind ca localitatea să aibă o rată de infectare sub 2 la mie. Peste această rată de infectare, orele de educație fizică se vor putea face doar la exterior”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ulterior, pe 1 septembrie, ministrul educației a precizat că până la rata de infectare de 6 la mie, toate creşele, grădiniţele şi şcolile funcţionează cu prezenţă fizică. După depăşirea acestui prag, vor fi deschise doar creşele şi grădiniţele şi toţi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului special.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI