UPDATE ora 14.30: PNL Sector 1, condus de Sebastian Burduja, a transmis că ai săi consilieri locali vor vota bugetul „în momentul în care Clotilde Armand și directorii săi se vor prezenta în fața Consiliului Local, așa cum legea le cere, pentru a prezenta și susține transparent proiectul de buget”.
Liberalii susțin că „nimeni, nici primarul, nici directorii nu vin în fața Consiliului să prezinte bugetul”, iar primarul USR, Clotilde Armand, „se văicărește pe rețelele sociale că nu are buget”.
Potrivit PNL Sector 1, Clotilde Armand „cere 1,1 miliarde de lei, însă nu se deranjează să explice transparent ce vrea să facă cu acești bani!”.
„Chiar vreți să aveți buget? Dacă da, puneți-vă la treabă atât dumneavoastră, cât și angajații! Ping-pongul acesta cu «vrem buget, dar nu venim să-l susținem» nu este decât un exercițiu jalnic de imagine, ca
întreaga activitate a doamnei Armand de până acum”, a mai transmis filiala condusă de ministrul PNL al digitalizării.
Știrea inițială: Edilul USR acuză consilierii PSD și PNL că blochează proiectele Primăriei Sectorului 1.
„Situația este critică în sectorul 1, suntem la un pas să stopăm programele școlare, finanțarea asistenței sociale și a sistemului medical. Investițiile sunt total blocate. Am depus vineri o adresă din partea șefului Direcției Management Economic din cadrul Primăriei Sectorului 1 în care se prezentau în detaliu consecințele negative ale neaprobării bugetului”, a spus Clotilde Armand.
„Practic, consilierii PSD și PNL nu votează pentru acordarea banilor către asistații social și pentru bursele școlare. În acest moment, PNL și PSD ignoră, la ordinul șefilor lor, nevoile urgente ale comunității locale”, a adăugat aceasta.
Potrivit Direcției Management Economic din Primăria Sectorului 1, dacă bugetul pe 2023 „nu este votat rapid”, atunci vor fi suspendate mai multe proiecte, printre care plata burselor, plata drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare, plata stimulentelor educaționale pentru copiii din familii defavorizate și finanțarea căminelor pentru persoane vârstnice.
Zilele viitoare va fi convocată o nouă ședință pentru aprobarea bugetului sectorului 1.