UPDATE. Gabriela Firea a declarat, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că, în conformitate cu statutul partidului, niciun social-democrat nu poate fi exclus dacă îi susţine pe cetăţeni.
„Am citit statutul din scoarţă în scoarţă şi nu am găsit niciun articol care să spună că un membru PSD, cu sau fără funcţie, poate să fie exclus din partid dacă îi susţine pe cetăţeni. Eu am găsit, în schimb, foarte multe articole în care se scrie negru pe alb că principala noastră datorie, în primul rând ca români şi mai apoi ca membri de partid, este faţă de români. Asta scrie în statut. Acum depinde fiecare ce articol citeşte. Dacă mie îmi găsiţi o singură frază sau afirmaţie referitoare la PSD, îmi dau singură demisia. Eu am făcut afirmaţii în legătură cu stilul de conducere al domnului Dragnea, sub nicio formă nu am adus jigniri membrilor şi simpatizanţilor PSD, colegilor mei de partid. Şi, dacă trebuie să fie un membru sancţionat pentru că a militat pentru cetăţeni, atunci eu voi fi primul membru PSD dat afară din partid care a venit şi a spus că împreună am promis bucureştenilor o viaţă mai bună şi rezolvarea problemelor şi din trafic, şi cu termoficarea, şi din spitale, şi din şcoli şi am fost lăsată singură. Acum se pune întrebarea de ce am fost lăsată singură”, a afirmat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului.
Întrebată dacă îi e frică de o posibilă excludere a sa, având în vedere că în perioada următoare are loc o nouă şedinţă a CEx al PSD, ea a răspuns:
„Avem mâine un Birou Permanent Naţional la Parlament, parcă la ora 11,00, voi fi prezentă, nu fug, cum spun unii colegi de-ai mei, când sunt în ţară particip de fiecare dată. Să vedem dacă se va pune în discuţie şi situaţia mea de rebelă, spun ei, de apărătoare a drepturilor bucureştenilor, spun eu, dacă nu, la Comitetul Executiv, pe care abia îl aştept”.
Firea, atac dur la Dragnea: „Abuz de putere!”
Primarul general al Capitalei i-a cerut luni preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să recunoască în mod public faptul că a avut o discuţie cu primarii de sector pe tema unei ordonanţe de urgenţă prin care cele şase sectoare ale Bucureştiului să fie transformate în unităţi administrativ-teritoriale de sine stătătoare.
„A vorbi despre bucureşteni, despre Capitală, despre bani, buget, atribuţii, fără primarul general şi fără o consultare publică, consider că este un abuz de putere al domnului Dragnea şi eu aş dori să îi transmit în această seară să aibă bărbăţia politică şi să recunoască faptul că a avut această discuţie în absenţa primarului general, ceea ce este incalificabil. Şi, ca dovadă că a avut loc, astăzi nu a negat această întâlnire, nu a negat discuţia, nici dumnealui, nici domnii primari de sectoare care au participat la această întâlnire”, a declarat Firea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.
Ce se discută la şedinţa PSD
Pe agenda şedinţei conducerii PSD se află validarea miniştrilor la Educaţie şi la ministerul Afacerilor Europene, după demisiile lui Valentin Popa şi Victor Negrescu. La Educaţie a fost vehiculat numele Ecaterinei Andronescu, în timp ce portofoliul delegat de la Afaceri Europene ar urma să fie preluat de George Ciamba, secretar de stat în MAE.
Interimatul la Ministerul Educaţiei a fost asigurat de Rovana Pumb, ministrul Fondurilor Europene, iar acesta expiră în această săptămână.
Întrebat, la Parlament, de ce a demisionat Victor Negrescu din funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene, Liviu Dragnea a spus: „Cred că e bine să vă dea domnul Victor Negrescu răspunsul. Din câte am vorbit astăzi cu doamna prim-ministru, are deja propunerea de nominalizare a unui nou ministru la Afaceri Europene. Domnul Victor Negrescu este cel mai îndrituit să răspundă. Dacă nu va răspunde, atunci o să încerc să răspund şi eu, dar nu astăzi. Dar nu se pune problema ca această demisie foarte ciudată să afecteze pregătirea României pentru preşedinţia Consiliului UE. Acolo nu a lucrat un singur om, a lucrat o întreagă echipă, şi lucrează în continuare.
El nu a dorit să precizeze dacă Ana Birchall este cea care va prelua portofoliul lui Negrescu. „Nu sunt purtătorul de cuvânt al Guvernului şi vă rog să respectaţi lucrul ăsta. Interogatoriul ăsta s-a încheiat. Altă întrebare”, a adăugat Dragnea la insistenţele jurnaliştilor pe această întrebare.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!