UPDATE ora 20.00 Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a decis, joi, să-i trimită procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, o scrisoare cu două întrebări: dacă a fost în casa lui Gabriel Oprea în seara alegerilor din 2009 și, dacă da, în ce scop. Aleșii iau în calcul și sesizarea Curții Constituționale ca urmare a deciziei Parchetului General de a nu transmite comisiei parlamentare dosarul clasat de procurori la finalul lunii iunie.


Termenul de finalizare a raportului comisiei parlamentare de anchetă este 8 septembrie. Plenul Parlamentului a decis, la finalul sesiunii, să prelungească activitatea acestei comisii și pe perioada vacanței parlamentare.

Parchetul General a decis, recent, să nu trimită investigaţia privind alegerile din 2009, clasată de procurori, la Parlament. Comisia specială parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 ceruse să primească toate declaraţiile date de martori în timpul cercetării făcute de Parchetul General în acest dosar, chiar dacă ancheta a fost clasată.

Citește și:Cât plătea preotul-cântăreț Cristian Pomohaci pentru o partidă de amor. Dezvăluiri șocante

”În lipsa unor raporturi de drept constituţional, documentele deţinute de alte autorităţi publice decât Guvernul şi organele administraţiei publice – chiar şi în situaţia în care acestea sunt considerate mijloace de probă necesare activităţii Comisiei parlamentare – nu pot fi transmise acesteia. În plus, Codul de procedură penală prevede în mod expres şi limitativ persoanele care au acces la dosar şi care pot obţine fotocopii, comisiile parlamentare neregăsindu-se printre acestea”, a transmis Augustin Lazăr parlamentarilor.

Comisia de anchetă a decis și sesizarea Ministerului Justiţiei cu privire la refuzul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a participa la audieri, şi să îi solicite să răspundă în scris dacă a fost prezentă acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor.

”Ca ministru al Justiției, vă revine îndatorirea de a veghea atât la respectarea independenței justiției, cât și la buna conduită și justa conducere a instituțiilor din aria dumneavoastră de lucru, instituții care trebuie să garanteze prin activitatea lor vigoarea statului de drept. Vă atrag atenția, în acest sens, asupra faptului că Procurorul-șef DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, afectează GRAV prin comportamentul său atât imaginea instituției pe care o conduce, cât și imaginea justiției românești în ansamblul său”, se arată în scrisoare.

Parlamentarii îi cer ministrului Justiției să îi solice imperativ procurorului șef al DNA, Codruța Kovesi să răspundă prin „da” sau „nu” la întrebarea foarte simplă: „Ați fost acasă la politicianul Gabriel Oprea în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din (6 decembrie) 2009?”.

”Orice minut de amânare a clarificării nu face decât să afecteze GRAV imaginea Direcției Naționale Anticorupție, a Ministerului Public, a justiției românești în ansamblul ei, precum și a luptei anticorupție în genere”, mai spun aleșii.

Propunerea a fost făcută de Liviu Pleşoianu, membru în comisiei din partea PSD.

Citește și:EXCLUSIV/ Irinel face tot ce poate să-i aline Irinei dorul de mamă! Moni și-a exclus fiica din toate planurile!

Urmărește-ne pe Google News