Drulă spune că le-a cerut șefilor CFR Călători și CFR Infrastructură ca în cazul în care incidentele de acest fel nu vor putea fi evitate, intervenția să fie cât mai rapidă și întârzierile să nu mai fie de ordinul sutelor de minute, ci de cel mult 40 de minute.
„Traversăm o perioadă complicată din punct de vedere meteo, am avut fenomene care au dat peste cap traficul și traversăm o perioadă de caniculă extremă”, a spus ministrul transportului, care a adăugat că acest lucru înseamnă că „trebuie să introducem limitări de viteză sau de tonaj pentru a ne încadra în limitele fizice pe care le suportă aceste infrastructuri”.
În asemenea condiții, din păcate, în perioada următoare, cât va dura acest val de 40-41 de grade, vor mai exista întârzieri și deranjamente, pentru care eu îmi cer dinainte scuze călătorilor.
Cătălin Drulă:
„Am cerut celor de la CFR Infrastructură și CFR călători ca dacă până la un punct, în condițiile actuale materialului rulant, aceste deranjamente pot fi inevitabile, măcar consecințele acestor deranjamente să fie minimizate, să se intervină cât mai rapid, întârzierile să nu fie de ore, ci să fie de 40 de minute, astfel încât confortul să fie menținut pentru pasageri”, a spus Cătălin Drulă.
În ceea ce privește declarațiile controversate ale șefului CFR Călători, Ovidiu Vizante, în legătură cu trenul blocat în apropierea Bucureștiului timp de peste nouă ore, Drulă a spus că pentru el subiectul este închis, de vreme ce Vizante a prezentat scuze.
„Actul de management se judecă așezat, la rece, nu după o declarație, oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători a prezentat scuze ieri și pentru mine subiectul a încheiat. Dar există o evaluare a mandatului său, la patru luni, termenul se împlinește pe 19 august”, a mai declarat Drulă, precizând că nu este rudă cu Ovidiu Vizante.
Ședința are loc după ce premierul Florin Cîțu, într-o critică subtilă la adresa lui Cătălin Drulă, a declarat joi că „dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”.
Totul, după ce un tren în care se aflau zeci de copii care se întorceau din tabără a fost blocat mai bine de nouă ore în apropierea Bucureștiului din cauza lipsei tensiunii în linia de contact, situație despre care directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, i-a spus unui reporter Antena 3: „Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 0.00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”.
Ulterior, Vizante a susținut că a făcut aceste declarații într-un „moment de lipsă de concentrare, pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu” și că nu este indiferent la problemele pasagerilor.
În plus, trenul cu copiii care se întorceau din tabără de pe litoral, care a acumulat întârzieri de 10 ore, nu a fost singurul cu probleme.
Și trenul IR 1991 Mangalia-Timișoara a fost blocat 10 ore în câmp. Garnitura a plecat din Mangalia miercuri, la ora 19.40 și a ajuns la București joi, la 9.30, în loc de 23.59 (miercuri). A pornit apoi spre Timișoara, însă la stația Valea Albă, aflată la 15 kilometri de Drobeta-Turnu Severin, s-a defectat locomotiva. A fost trimisă o alta, care s-a stricat și ea.
Trenul a ajuns la destinație după un drum de 28 de ore.
„Groaznic, aproape 30 de ore, fără WC funcțional. Am primit ceva apă și două cornuri. E bătaie de joc și lipsă totală de respect față de oameni”, a declarat o pasageră, potrivit publicației locale Opinia Timișoarei.
În ceea ce privește cele două trenuri de marfă care s-au ciocnit la Fetești, mecanicul care a provocat accidentul a fost reținut joi pentru 24 de ore. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, nu ar fi respectat restricția de viteză de 30 km/h la intrarea în stația Fetești și nici nu a oprit la semnalul roșu de dinaintea intrării în stație și avea o alcoolemie de 0,40 de mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ministrul Cătălin Drulă a anunțat că operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul de la Fetești nu va mai putea face operațiuni de transport feroviar, după ce i-a fost restricționat certificatul de siguranță.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro