UPDATE ora 12.15. Preşedintele Klaus Iohannis a criticat acordul Ministerului de Interne cu Biserica Ortodoxă, privind aducerea luminii, în noaptea de Înviere, de către poliţişti şi ridicarea interdicţiei credincioşilor de a merge la biserică în aceste zile.
Şeful statului cere premierului şi ministrului de interne să revină asupra acestei decizii. Preşedintele le-a cerut românilor să stea acasă de Paşte, altfel vom avea înmormântări după aceste sărbători.
Declaraţiile preşedintelui vin la o oră după ce ministrul de interne, Marcel Vela, a anunţat, la mai multe televiziuni, că preşedintele şi premierul ştiau despre decizia de a se semna acest acord şi despre intenţia de a lăsa credincioşii să vină să ia Lumină în noaptea de Înviere, fiind luată de comun acord.
Mai mult, ministrul de interne preciza prin acest acord că nu se încalcă Ordonanța Militară.
Libertatea prezintă LIVE TEXT declaraţiile preşedintelui:
- Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită. Și, din păcate, nu avem nici un motiv de relaxare.
- Avem, între timp, peste 7.200 de cazuri de persoane infectate. Avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit. Avem de ieri până astăzi peste 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus.
- Deci, nici vorbă de relaxare!
- Și ca să fie foarte, foarte clar ce-am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este „Stați acasă!”.
- Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă.
- Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste.
- Așadar, peste câteva minute voi începe o ședință cu premierul Orban, ministrul Vela, alți miniștri și consilieri. În cadrul acestei ședințe voi solicita premierului Orban și ministrului de interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare.
- Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii, în frunte cu ministrul sănătății, același lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă!
- Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!
UPDATE ora 10.20 Preşedintele Klaus Iohannis urmează să susţină o declaraţie de presă, la ora 12.15, cu un sfert de oră înainte de începerea şedinţei de la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii Guvernului.
La şedinţă participă prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, ministrul finanțelor publice, Vasile Cîțu, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil Popescu, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, ministrul muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
La finalul ședinței, președintele României va susține o declarație de presă.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, 14 aprilie, prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile. Şeful statului a spus că pericolul nu a trecut şi nu sunt semne că pandemia de coronavirus a încetinit la nivel global. El a cerut populaţiei să rămână în izolare şi să respecte interdicţiile impuse de autorităţi.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!