Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis:

  • Din păcate, epidemia COVID-19 este încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem foarte rapid de numărul de o mie de victime ale acestei epidemii. În continuare, avem în fiecare zi sute de cazuri noi.
  • Totuşi, se apropie data administrativă de 15 mai, când se termină starea de urgenţă şi vom intra într-o altă formă de organizare, tipică pentru situații de epidemii și anume în starea de alertă. Foarte mulți români se întreabă și ne întreabă ce se schimbă după 15 mai, ce nu se schimbă, ce noutăți avem pentru ei.
  • Ce devine obligatoriu din 15 mai, sunt lucruri foarte simple, dar foarte, foarte importante.
  • Primul lucru: din 15 mai devine obligatoriu portul măștii, o mască care acoperă gura și nasul, atunci când ne găsim în spații interioare.
  • De exemplu, când mergem la magazin sau când mergem să cumpărăm alimente sau în alte situații, de exemplu când mergem cu transportul public în comun, când intrăm în stația de metrou, evident în metrou, deci în interior masca este obligatorie.
  • Este obligatorie, atenție, nu este o recomandare, este obligatorie păstrarea unei distanțe, distanța obligatorie între persoane este de 1,5 metri, asta însemnând distanța a două brațe; dacă amândoi întindem brațul, distanța căutată este asta.
  • Igiena mâinilor devine obligatorie și este extrem de importantă.
  • Trebuie să ne spălăm pe mâini cât se poate de des și întotdeauna când venim acasă de la magazin sau de la o activitate în afară.
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Ce se redeschide?

  • Se vorbește foarte mult despre așa-numita relaxare. Am spus la început: nu este cazul să ne relaxăm, dar anumite activități trebuie reluate. În acest sens se redeschide parțial comerțul, se pot redeschide, din 15 mai, magazinele care au acces din exterior, care au acces direct din stradă, se redeschid saloanele de îngrijire personală, se redeschid muzeele.
  • O chestiune pe care nu putem să o dispunem, dar putem să o recomandăm: recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile pentru accesul publicului.

La ce se renunță?

  • Ce înseamnă această relaxare pentru fiecare dintre noi? Se renunță la obligația de a sta acasă și se renunță la obligația unei declarații atunci când ne deplasăm în interiorul localității.
  • Deci, atenție, putem să ne deplasăm în interiorul localității în care locuim fără să avem nevoie de declarație, fără să avem nevoie de acordul cuiva.
  • Totuși, în interesul nostru și al celor pe care dorim să îi protejăm, nu trebuie să exagerăm, trebuie să renunțăm la deplasările la care se poate renunța fără prea mari sacrificii.
  • Ce rămâne, totuși, obligatoriu este în continuare, în prima etapă, interzisă deplasarea în afara localității, sigur, cu excepții.
  • Aceste excepții vor fi enumerate în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență, sunt excepții naturale, de exemplu, cine merge la serviciu, merge; se poate merge în afara localității pentru muncile agricole; se poate ieși din localitate pentru sporturi individuale, de exemplu mersul cu bicicleta. Totuși, când ieșim din localitate este în continuare nevoie de o declarație, mai puțin în zonele metropolitane, unde, de exemplu, din comunele din jurul Bucureștiului foarte multă lume vine la serviciu în București și se întoarce.
  • Pentru aceste deplasări, în interiorul zonei metropolitane, nu va nevoie de declarație.
  • Dar dacă mergeți, de exemplu, din București într-un oraș din provincie, pentru a rezolva o problemă care se încadrează între excepții, aveți nevoie de o declarație scrisă.
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

O temă pe care eu personal o consider foarte importantă și știu că sunt mulți români care consideră această chestiune foarte importantă – bisericile.

  • Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale și anume serviciile religioase cu credincioși pot fi reluate în prima fază în curtea bisericii sau în fața bisericii, deci în exterior.
  • Credincioșii vor purta obligatoriu mască și vor păstra obligatoriu distanța de 1 metru și jumătate.
  • În a doua și în a treia etapă, aceste condiții vor fi, evident, rediscutate, dar noi considerăm că este important să facem un prim pas și să facem iarăși posibile serviciile religioase cu credincioși, repet – în această primă etapă doar în aer liber.

Vreau acum să mulțumesc și să apreciez munca celor din prima linie în lupta cu această epidemie – medicii, personalul medical, personalul care ajută în spitale și în alte unități medicale. Astăzi, în mod special, felicitări asistenților medicali, fiindcă este ziua lor internațională!

A rămas o categorie pe care aș menționa-o și anume sportivii.

  • Pentru sportivi, avem două situații. Profesioniștii își pot relua cantonamentele în condiții speciale de igienă, de verificări medicale, însă competițiile sportive, în această primă etapă, nu vor începe.
  • Deci, repet – sportivii profesioniști își pot relua cantonamentele în condiții foarte clare descrise, dar competițiile sportive nu vor reluate acum, în prima etapă.
  • Pentru sportivii amatori este posibil să-și reia activitatea doar acolo unde se face sport individual – sport individual, inclusiv dacă se folosește o bază sportivă, dar numai în aer liber. Deci, pentru amatori este posibil să își reia activitatea doar la sporturi individuale și doar în aer liber.
  • Iar dacă se folosește o bază sportivă, accesul în vestiar, deci acolo unde își schimbă echipamentul, nu este permis.
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

În final, mă adresez parlamentarilor, Parlamentului, care are în lucru o lege care reglementează activitățile, restricțiile și felul în care se gestionează această stare de alertă. Este nevoie urgentă de această lege și solicit Parlamentului, parlamentarilor, să decidă pe această lege cu maximă celeritate.

UPDATE ora 14.50 Şeful statului va susţine o conferinţă de presă, la ora 17.00, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului, pe măsurile din cadrul epidemiei de COVID-19.

original_sedinta_privind_masurile_de_gestionare_a_epidemiei_covid-19_06-05-2020_9Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

La şedinţă participă şi ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu.

Executivul pregăteşte, în aceste zile, cadrul normativ pentru instaurarea stării de alertă în România, după starea de urgenţă.

La ședința privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 participă, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil Popescu, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Târgu Mureş, a făcut un nou apel către populație să fie respectate regulile privind distanțarea socială, în special după data de 15 mai, când expiră starea de urgență.

Președintele a precizat că “15 mai este doar un termen administrativ”, pentru că, din păcate, epidemia este încă printre noi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI