Prefectul Alin Stoica a anunțat decizia de relaxare a restricțiilor în Capitală, după ședința de luni a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Decizia intră în vigoare la miezul nopții dintre luni și marți, însă efectul se va vedea de vineri, pentru că restricțiile erau în vigoare în weekend, când magazinele și terasele se închideau la 18.00, iar interdicția de circulație intra în vigoare la 20.00.

Din acest weekend, ca urmare a ridicării restricțiilor, terasele și magazinele vor rămâne deschise până la ora 21.00, iar sălile de sport se redeschid. Interdicția de circulația intră în vigoare la ora 22.00, ca în restul săptămânii.

„Putem să ne deplasăm în afara domiciliului, în perioada 05.00 – 22.00, în fiecare zi a săptămânii. Nu mai există interdicția aplicată sălilor de sport, de a funcționa. Acestea sunt singurele modificări care au fost făcute”, a declarat Alin Stoica, potrivit Antena 3.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a transmis înaintea ședinței și ce se întâmplă cu restaurantele și cinematografele, în cazul lor fiind nevoie ca rata de infectare să coboare sub 3 la mie.

„Sălile de spectacol, la fel ca restaurantele, vor fi deschise parțial și anume capacitatea de 30%, după ce indicele de infectare va scădea sub 3 la mie.  Sunt stabilite deja măsurile pentru perioada Paștelui, știm că încărcarea magazinelor va fi mare. Am discutat cu clerul despre modalitatea în care se vor desfășura slujbele. Lucrurile sunt sub control”, a declarat Alin Stoica, într-o conferință transmisă de Digi24.

Ședința CMBSU a fost convocată după ce rata de infectare din București a coborât luni sub pragul de 3,5 la mia de locuitori.

„Conform legii, la incidenţă sub 3,5 nu se mai aplică restricţiile pe program şi pe circulaţia în afara domiciliului în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. (…) Am convocat deja un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă, cerem şi opinia autorităţilor sanitare şi luăm o decizie”, a declarat la Digi24 Alin Stoica, prefectul Capitalei.

Un mesaj a venit, luni, și din partea premierului Florin Cîțu.

„Este foarte important să păstrăm acest trend, pentru a ajunge treptat la ridicarea tuturor restricțiilor”, a transmis Cîțu pe pagina sa de Facebook.

În București au fost raportate luni 275 de noi infectări, cifrele fiind în scădere față de ziua precedentă, când s-au înregistrat 335 de noi cazuri.

Sâmbătă autoritățile au prelungit restricțiile pentru Capitală, rata fiind atunci de 3,94.

În localitățile unde incidenţa cazurilor de COVID este peste 4 la mie în ultimele 14 zile, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia este permisă până la orele 20,00, iar la operatorii economici care au activități cu publicul, activitatea este permisă până la ora 18,00. Restricțiile dispar când incidenţa scade sub 3,5 la mie.

Foto: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News