În timp ce era deţinut în Penitenciarul Craiova, în perioada 2008-2012, Adrian Tâmplaru și „Sasu”, unul dintre apropiați, i-au cunoscut pe „Impresie”, „Motanu” sau „Buric”, alături de care au pus la cale planul de bătaie, arată procurorii în rechizitoriul consultat de Libertatea. Tot după gratii, prin intermediul rețelelor sociale, a început și operațiunea de racolare a fetelor de către„locotenenții” lui Tâmplaru, arată procurorii în rechizitoriul consultat de Libertatea.
„Loverboy” din închisoare și cei 187 de trandafiri până la „liberare”
În cele mai multe din cazuri, bărbații le induceau în eroare cu promisiunea unui viitor comun sau chiar a unei căsătorii, prin metoda „loverboy”. O altă metodă era promiterea unui loc de muncă avantajos, în condițiile în care fetele erau vulnerabile, aveau o situație materială precară sau probleme familiale.
„Inculpatul i-a spus că o iubeşte şi că vrea să întemeieze o familie împreună. Îi vorbea foarte frumos, i-a trimis un buchet cu 187 trandafiri şi suma de 2.000 de euro, spunându-i că trandafirii reprezintă zilele până când va fi eliberat, după care va fi tot timpul cu ea” – rechizitoriul procurorilor.
Alt inculpat a convins o tânără că îşi doreşte un viitor comun cu ea şi s-au căsătorit în penitenciar. Ulterior a obținut de la aceasta diferite sume de bani, folosind, deseori, constrângerea psihică şi fizică: a agresat-o chiar şi în perioada în care se afla încarcerat, cu ocazia vizitelor.
Amenințări cu un cap de viţel aruncat în curte, peste gard, şi sânge pe casă
După liberare, coșmarul a continuat: „Inculpatul s-a dus la părinţii ei şi a aruncat în curte un cap de viţel şi sânge pe casă… L-a terorizat pe fratele persoanei vătămate în scopul de a o constrânge pe acesta să accepte o relaţie cu el”.
Un inculpat a racolat, pe Facebook, în februarie 2014, o fată care făcea videochat: „I-a spus că se află în penitenciar şi este întreţinut de două fete pe care le avea «la produs» în Germania, dintre care a rămas cu una. A asigurat-o că va ieşi din penitenciar şi nu va mai avea nicio treabă cu cele două tinere, întrucât «îşi va face viaţa» cu ea”, consemnează procurorii.
Membrii grupării îl înștiințau pe Tâmplaru cu privire la tinerele pe care le recrutau şi la locurile în care le transportau, solicitându-i aprobarea, susțin procurorii. De asemenea, liderul interlop colecta „taxe de protecţie”. Locotenenții săi i se adresau cu apelativul „naşu”, iar acesta le zicea „fini”.
Când „m-am însurat” înseamnă o nouă sursă de bani
De exemplu, unul dintre interlopii trimiși în judecată l-a sunat pe Tâmplaru și i-a transmis că „s-a însurat”, în sensul că a prins încă o „sursă” de bani. Un martor a auzit cum Tâmplaru i-a răspuns ceva în sensul „Bravo, finule, să fii sănătos, să-ţi fie de bine”.
O altă persoană vătămată a susţinut că, de câte ori mergea la petreceri organizate de Tâmplaru, era bătută şi i se luau banii. Îl consideră pe interlop „vinovatul moral pentru ce i s-a întâmplat: ştia că era bătută, torturată şi ameninţată de alt inculpat, care îi lua toţi banii, dar nu i-a păsat”.
Membrii grupării s-au autointitulat „Familia” sau „Frăţie adevărată” și erau specializați, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism, în secundar – în şantaj, consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie, notează procurorii.
În timp, grupării i s-au alăturat Alex Bodi, fostul iubit al Biancăi Drăgușanu, și „Stripărul”. Cum Tâmplaru era nașul lui „Impresie”, „Motanu” și „Katana”, cel care avea chiar un tatuaj cu chipul „liderului”, Tâmplaru ajunsese să aibă în rețea 5 fini.
Sumele de bani obţinute de victime din practicarea prostituţiei erau luate în totalitate de membrii grupării.
O mare parte din sume ajungeau la Tâmplaru, iar el le-a investit în diverse imobile şi străinătate, ajungând să deţină mai multe case în județul Sibiu, dar şi un restaurant în Germania, la Offenbach.
Femeie îngropată de vie pentru că nu obținea „targetul” impus
Potrivit rechizitoriului, Flori, concubina lui Adrian Tâmplaru, a practicat prostituţia în perioada în care el se afla în detenţie, iar interlopul și-a terorizat iubita, care nu „producea” suficient pentru el: ar fi obligat-o să intre în groapă până la gât, într-o pădure, şi ar fi pus un „locotenent” să treacă cu maşina pe deasupra capul ei.
O tânără, victimă în dosar, a spus că a aflat aceste lucruri de un proxenet care se afla în penitenciar, în celulă cu Tâmplaru. Interlopul ordona telefonic unor persoane din anturaj cum să se procedeze cu femeia.
Flori avea „target” stabilit de Tâmplaru: să obţină zilnic 2.000 de euro din prostituție. Pe 3 septembrie 2012, interlopul a fost eliberat și, la scurt timp, a dus-o pe Flori pe străzile din Germania.
Nici Tâmplaru, nici Flori, cu care interlopul are doi copii, nu au dat declarații în cadrul anchetei.
Ce acuzații i se aduc lui Tâmplaru
În acest dosar, Tâmplaru e acuzat că:
- în august 2008-februarie 2012, a constituit un grup infracţional organizat (pe care l-a coordonat) în scopul comiterii unor infracţiuni de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism;
- în perioada 2007-2013, a recrutat-o pe Flori L. şi a exploatat-o sexual, prin constrângere, pentru practicarea prostituţiei în cluburi din Spania şi Germania;
- în martie 2015, a adăpostit-o la Frankfurt pe Monica R., știind că aceasta urmează să fie obligată să se prostitueze.
- în perioada 28.04.2019 – 11.11.2020, a deţinut, fără drept, pentru consum propriu, cocaină, drog de mare risc.
Tâmplaru are sechestru asigurător asupra acțiunilor și patrimoniului firmei care operează restaurantul din Offenbach, sechestru pe pensiunea din Rășinari, pe un apartament din Sibiu, pe terenul și pe imobilul din Sadu și are poprire pe conturi.
Peste 120 de persoane au fost audiate în dosar, iar 9 victime care s-au constituit în părți civile și cer despăgubiri de peste 1.200.000 de euro.
Dosarul este judecat la Tribunalul Gorj, iar Tâmplaru se află după gratii, la Craiova, din cauza unei alte condamnări.
foto: 123rf.com