„Întrucât am înțeles să continuăm aceste activități cu toate untitățile de parchet, din interior s-au declanșat anumite presiuni, cercetări prealabile, analize de climat organizațional, controale inopinate din partea conducerii, aspecte care au îngreunat activitatea. Mai mult decât atât, o treime din cadrul colectivului a părăsit structura căutând alte locuri de muncă. (…) Unele anchete au fost oprite de pe o zi pe alta”, a declarat Andrei Marius pentru Digi 24.

Acesta spune că după ce a fost întreruptă colaborarea cu DIICOT, anul trecut, oamenii lui nu ar fi avut voie să lucreze în dosare ample și să documenteze activitatea grupurilor mai mari de trei persoane, astfel că s-au oprit investigații în cazuri importante.

„Vă pot spune cu certitudine că am avut, în fiecare anchetă complexă, câte un polițist care a fost cercetat. (…) Membrii lumii interlope înțeleg să săvârșească diferite infracțiuni, în momentul în care sesizează că sunt cercetați sau știu că sunt cercetați încearcă să afle diferite lucruri din cadrul anchetei, să rezolve problema, să stingă ancheta penală și de multe ori ajung, într-adevăr, să solicite aceste date și informații prin intermediul unor polițiști. (…) Nu vrem ingerințe, nu vrem presiune, vrem doar să ne facem treaba. (…)  Anul trecut au fost ingerințe din partea conducerii. Nimeni nu ne garantează că peste un an de zile nu vor fi alte situații similare având în vedere inclusiv ieșirea mea publică.”

Comisarul-șef mai spune că e greu de ținut pasul cu interlopii, în condițiile în care din structura pe care o conduce fac parte doar 35 de oameni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News