Triculescu a comis, în același timp, un plagiat și un autoplagiat, la nivel internațional, victimă fiind chiar îndrumătorul lucrării sale de doctorat.
Ea s-a înscris la doctorat, în 2012, la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) – Domeniul Finanțe, sub îndrumarea profesorului universitar Marius Hurbei.
În anul următor, din cauza decesului acestuia, Triculescu s-a transferat sub tutela profesorului universitar Dorin Cosma. Titlul inițial al lucrării a fost „Finanțarea proiectelor de dezvoltare regională în regiunea sud-vest“, temă care a fost schimbată, odată cu transferul, în „Modele de finanțare a sistemului de prevenire și realizare a inundațiilor din zona cetate Dăbuleni – Dolj“.
A susținut trei rapoarte de progres în 2014 și 2015, apoi a solicitat două prelungiri de studiu (1 octombrie 2015-31 martie 2016 și 1 octombrie 2016-31 martie 2017), fără, însă, a-și finaliza lucrarea.
„Întrucât doamna Mihaela M. Triculescu, la finalizarea celor cinci ani de studii, nu a reușit să finalizeze teza de doctorat și să o susțină în fața comisiei de îndrumare, doctoranda a fost exmatriculată cu începere de la 1.10.2017 pentru « neîndeplinirea obligațiilor legale și contractuale », fapt confirmat prn Hotărârea Senatului UVT nr. 44 din 26.10.2017“, se arată într-un răspuns trimis de universitate către Newsweek România.
La puțină vreme după ce a preluat șefia Agenției, presa a mai descoperit că Triculescu dăduse concurs, de mai multe ori, însă fără succes, pentru a se angaja într-un post mic la instituția pe care o conduce acum și că a fost contabilă la o firmă de curățenie aparținând de Primăria Cârcea-Dolj.
ANAF a făcut publică o singură fotografie a ei, în perioada următoare mai apărând în presă una, de la o petrecere. Spre deosebire de predecesorii ei, în cele patru luni de șefie nu a dat niciun interviu și nu a avut nicio ieșire publică.
În CV-ul publicat cu multe săptămâni după numirea în funcție, care a avut loc la începutul acestui an, Triculescu a fost „zgârcită” în informații:
<< Facultatea de Științe Economice licență (1994-1998) și master (2006-2008) la Universitatea din Craiova, un certificat de manager și unul de formator, economist la o firmă privată (1999-2002), director adjunct la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj (2011-2012), director economic la altă societate privată (două mandate: 2002-2011 și 2012-2016). Din septembrie 2016 și până la numirea la ANAF a fost practician în insolvență. »
Citește și… Demiteri pe bandă rulantă în conducerea Vămilor. Președinta ANAF a concediat 18 șefi
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro