Incidentele s-au petrecut în prima zi a celor trei zile de alegeri care, aproape sigur, îi vor oferi lui Vladimir Putin încă șase ani în funcția de președinte al Rusiei. Oficialii electorali au declarat că incidentele nu vor avea niciun impact asupra rezultatului.

Ella Pamfilova, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Rusia, a reacționat după ce anchetatorii de stat au anunțat că au deschis un dosar penal împotriva unei femei care a turnat cerneală verde într-o urnă de votare, în încercarea de a deteriora buletinele de vot.

Presa de stat a scris că încercările de perturbare a procesului electoral au avut loc la Moscova, în regiunea muntoasă Karachayevo-Cherkessia din Caucaz și în peninsula Crimeea, controlată de Moscova, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Pamfilova a declarat că astfel de infracțiuni sunt pedepsite cu până la cinci ani de închisoare în conformitate cu articolul 141 din Codul penal – obstrucționarea exercitării drepturilor electorale sau a activității comisiilor electorale.

„Mai ales pentru toți ticăloșii care sunt gata, pentru câțiva «arginți», să distrugă voturile oamenilor care au venit și au votat”, a spus ea, referindu-se la relatările presei de stat conform cărora mulți dintre presupușii autori au spus că au fost plătiți de Ucraina pentru a cauza probleme.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Pamfilova a precizat că poliția i-a reținut pe toți cei care au încercat până acum să distrugă buletinele de vot și că aceștia vor fi urmăriți penal.

„Oricine altcineva care îndrăznește va fi reținut”, a spus ea.

Anchetatorii de la Moscova au anunțat că au deschis două dosare penale, inclusiv împotriva femeii pe care imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat-o depunând buletinul de vot înainte de a turna calm un lichid verde în urna de vot din plastic transparent.

Un polițist este văzut cum o reține imediat după aceea.

Femeia, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a fost ulterior acuzată de „obstrucționarea exercitării drepturilor electorale sau a activității comisiilor electorale”, a precizat serviciul de presă al Comitetului de Investigații al Rusiei.

Separat, site-ul de știri Fontanka a relatat că o femeie în vârstă de 21 de ani a fost arestată după ce un cocktail Molotov a fost aruncat într-o secție de votare din Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime al Rusiei și orașul natal al lui Putin.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Presa locală a raportat, de asemenea, tentative de incendiere a cabinelor de vot din Moscova și din regiunea siberiană Tiumen.

Citiți și:

Incidente la alegerile din Rusia: incendiu într-o secție, un cocktail Molotov aruncat în alta și cerneală verde turnată în urne | VIDEO

Urmăriți pe Libertatea LIVETEXT Alegeri prezidențiale Rusia 2024. Rușii chemați trei zile să voteze într-un scrutin fără surprize. Putin, aproape de un nou mandat

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI