Ursula von der Leyen aminteşte că Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum libertatea, democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului, care ne sunt comune tuturor. „Trebuie să le susţinem şi să le apărăm, chiar şi în aceste vremuri dificile”, spune reprezentanta Comisiei Europene.
„Democraţia nu poate funcţiona în lipsa unei prese libere şi independente. Garantarea libertăţii de exprimare şi securitatea juridică sunt esenţiale în aceste vremuri incerte. Nu a fost nicicând mai important ca jurnaliştii să fie în măsură să îşi desfăşoare activitatea în mod liber şi cu exactitate, astfel încât să combată dezinformarea şi să le asigure cetăţenilor noştri accesul la informaţii vitale”.
Ursula von der Leyen
„Este extrem de important ca măsurile de urgenţă să nu fie în detrimentul principiilor şi valorilor noastre fundamentale, prevăzute în tratate”, a afirmat preşedintele CE, conform News.ro.
În opinia sa, eventualele măsuri de urgenţă trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar şi strict proporţional, nu trebuie să dureze la nesfârşit. În plus, guvernele trebuie să se asigure că asemenea măsuri fac obiectul unor examinări periodice.
Comisia Europeană va monitoriza îndeaproape, într-un spirit de cooperare, aplicarea măsurilor de urgenţă în toate statele membre, mai anunţă Ursula von der Leyen