Revista TIR Magazin a realizat o investigaţie al cărei personaj principal este Daniela Drăghia, directorul interimar al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drunuri Naţionale din România (CNADNR), pornind de la declaraţia de avere a oficialului. Unul dintre cele mai interesante elemente ale anchetei se referă la un apartament din Constanţa, cumpărat, în 2009, cu o valoare de impozitare de 215.296 de lei.
Conform declaraţiei de avere, în 2009, Drăghia a câştigat 40.000 de lei. „Cu alte cuvinte, actuala interimară de la şefia CNADNR a cumpărat, în anul 2009, un apartament pentru care a plătit o sumă de cinci ori mai mare decât cea pe care a câştigat-o”, arată revista. Mai mult, TIR Magazin a surprins- o pe Drăghia într-un set de imagini, în comuna Cornetu. În articol se precizează că aceasta ar avea în localitatea ilfoveană o vilă trecută pe numele altcuiva.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Dorința lui Putin ca să pună capăt războiului din Ucraina. Nici nu se gândește la pace până nu este îndeplinită
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Amestecul care te scapă definitiv de musculițele din bucătărie. Se face din două produse care costă doar câțiva lei și se găsesc în orice magazin
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție