Cei 60 de agenți care au fost mutați la ”Permise” pentru a-și ajuta colegii copleșiți de numărul mare de dosare și, implicit, de cozile uriașe formate din sute de persoane nervoase se împart în două categorii. Cei ”momiți” cu salarii de merit de până la 50 la sută din venituri – bani care ar trebui să se regăsească în salariul din februarie -, și cei care au fost convinși cu argumente oferite pe linie ierarhică. Acum, la finele ”mandatului” care i-a adus la ”Permise”, foarte mulți dintre polițiști vor să se întoarcă la treburile lor pe care, la ordin sau pentru un ban în plus, le-au lăsat baltă la finele lunii noiembrie a anului trecut.
Dorința este cu atât mai mare cu cât specificul muncii la ghișeu, cu publicul, este unul aparte. Vrafuri de acte trebuie verificate în amănunt, trebuie realizate conexiuni între documente – în cazul înmatriculărilor și radierilor repetate făcute în mai multe țări -, și nu trebuie ratată nici măcar o cifră atunci când e vorba de acte de proveniență ale autoturismelor și al permiselor de conducere. Totul, firește, sub presiunea timpului.
Sindicatele ar putea media scandalul dintre agenți și șefii lor
Însă, de cum au început să deschidă gura și să ceară să fie lăsați să plece, subofițerii detașați pentru câteva luni au primit răspunsuri halucinate, vecine cu amenințări de tip școlăresc.
”O să vorbim cu ministrul de interne (n.r. Carmen Dan) și cu prefectul Capitalei (n.r.col. magistrat Paul Nicolae Petrovan) să mai rămâneți aici. Să găsească ei soluții. Ne mai trebuie oameni, așa că nu ar trebui să plece nimeni”, li s-ar fi spus din birourile conducerii ”Permise” acelora dintre agenți care și-au anunțat dorința de a pleca la locurile lor de muncă la finele detașării.
În aceste condiții, scandalul mocnește printre polițiștii detașați la ”Permise”. Cum se va rezolva situația ce pare să se transforme într-una explozivă, nu se știe. Este foarte probabil ca agențiilor să li se fluture din nou pe sub nas măriri salariale substanțiale sau să se meargă pe ”forță” și detașarea să continue la ordin. Surse din interiorul ”Internelor” vorbesc și de o posibilă implicare a sindicatelor în cazul în care nu se va ajunge la o soluție legală, care să mulțumească ambele părți.
Unui agent detașat i se impută un permis de conducere greșit
Tensiunea este cu atât mai mare cu cât unul dintre cei 60 de agenți este în situația de plăti din propriul buzunar un permis de conducere pe care l-a greșit.
”Este vorba de 150 de lei care i se vor imputa polițistului din salariu. Aici nu e vorba de sumă, ci ce principiu. Putea să fie și un leu. Nu este corect atâta vreme cât cei detașați au fost școliți la foc automat doar câteva ore, într-o zi, chiar înaintea detașării lor acolo. Cât putea să învețe agentul în câteva ore despre munca la
?”, au adăugat sursele citate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro