„În legătură cu adresa dumneavoastră din data de 13 noiembrie, reiterez convingerea că obiectul de activitate al Comisiei speciale de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru verificare aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial constă în analiza şi clarificarea unor situaţii de fapt, a unor aspecte sau fenomene sociale relevante, justificat de interesul public de a cunoaşte anumite realităţi cu reverberaţii în plan social, juridic sau politic. Sens în care vă aduc la cunoştinţă că nu deţin informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare”, se arată în scrisoarea adresată preşedintelui comisiei parlamentare de anchetă, Oana Florea.

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a fost chemată din nou la audieri, la comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009.

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 au decis luni să o cheme din nou la audieri pe procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Propunerea a fost făcută de deputatul PSD Liviu Pleşoianu, iar decizia a fost luată cu 9 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi 2 abţineri.  „Audierea doamnei Kovesi va avea loc, în principiu, având în vedere că audierea domnul Videanu este deja stabilită pentru miercuri dimineaţă, cred că tot miercuri dimineaţă, în jurul orei 9,00 – 9,30, vom face această invitaţie”, a spus preşedintele comisiei de anchetă, Oana Florea, la Palatul Parlamentului.

Citește și: EXCLUSIV / Religia e dată la schimb pentru o farfurie cu mâncare. Pușcăriașii români trec la islamism și spun ”adio” porcului pentru se ”lipi” de cazanul cu oaie al musulmanilor

 
 

Urmărește-ne pe Google News