Daniela Rahotă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, a făcut bilanţul reacţiilor anafilactice la vaccinul anti-COVID, după ce două femei sub 50 de ani din Aleşd au început să se sufoce după ce au primit prima doză de vaccin anti-Covid.

„Cele două persoane care s-au vaccinat în Aleșd sunt în afara oricărui pericol. Una dintre cele două, puțin peste 40 de ani, a fost transportată cu ambulanța la UPU pentru a fi supravegheată, iar între timp a și plecat acasă. Ea avea recții alergice cunoscute la înțepătura de viespe și a ținut neapărat să facă vaccinul, chiar dorește să facă și rapelul”, a declarat Daniela Rahotă.

Au mai fost cazuri de reacții anafilactice în mai multe centre de vaccinare, dar e important că s-a intervenit la timp și nu s-a întâmplat nimic mai grav. Unele persoane au avut nevoie de adrenalină, altele, nu. În total, sunt 28 de cazuri de acest fel de la începutul campaniei de vaccinare. Sunt reacții adverse, unele severe. Sunt raportate toate, nu e nici un fel de problemă.

Daniela Rahotă, şefa DSP Bihor:

Şefa DSP Bihor a adăugat: „E bine să se știe că reacții adverse apar la orice fel de vaccin, să nu se panicheze oamenii. În centre de vaccinare ale DSP-ului sunt reacții și la alte vaccinuri. Orice vaccin din lumea aceasta poate provoca reacții adverse”.

În județul Bihor au fost administrate peste 22.000 de doze de vaccin, iar peste 4.000 de persoane au făcut și rapelul.

România a vaccinat împotriva coronavirusului 638.886 de persoane, dintre care 623.942 au primit Pfizer și 14.944 au primit serul Moderna, iar numărul reacţiilor adverse a ajuns la 2.173 la Pfizer şi 3 la Moderna.

 
 

Urmărește-ne pe Google News