Frizeriile și saloanele de coafură s-au redeschis luni în Scoția, alături de alte magazine neesențiale, precum cele de grădinărit, după patru luni de lockdown strict.

Este un moment de sărbătoare pentru mulți scoțieni, care s-au grăbit să își facă o programare pentru prima tunsoare din 2021.

Printre aceștia s-a aflat inclusiv șefa guvernului de la Edinburgh, Nicola Sturgeon, care și-a vizitat frizerița și a postat pe rețelele sociale o fotografie cu mesajul: „O zi fericită”, scrie Edinburgh News.

Acum o lună, Sturgeon era nevoită să dezmintă zvonurile care o acuzau că, spre deosebire de restul cetățenilor siliți să respecte restricțiile, ea face vizite în secret coafezei.

„Există încă teorii ale conspirației care circulă pe rețelele sociale din când în când și care spun că am o coafeză secretă pe undeva”, a spus ea în martie, potrivit The Scotish Sun.

„Mai întâi aș vrea să spun că nu este adevărat, iar în al doilea rând, nu știu cum poate careva să se uite la mine și să ajungă la această concluzie. Nicio coafeză nu și-ar asuma responsabilitatea pentru așa ceva”, a adăugat politiciana, arătând spre părul ei.

În prezent, atât clienții, cât și patronii sau angajații frizeriilor împărtășesc bucuria lui Sturgeon.

„Au trecut patru luni de la ultima zi în care am tuns pe cineva, așa că senzația de azi este una de anxietate și de ușoară îngrijorare, dar în același timp mă simt bucuros, pentru că frizeria mea este deschisă iar”, a declarat, pentru publicația The Scotsman, patronul unei frizerii din Giffnock, East Renfrewshire.

Clienții, a spus acesta, au fost încântați că au putut să își facă iarăși programări.

„Să te tunzi și să te simți bine ține de sănătatea psihică”, a adăugat el.

Momentul de bucurie din Scoția vine la patru luni după impunerea unui lockdown dur, în decembrie, ca urmare a creșterii dramatice a numărului de cazuri, din cauza extinderii variantei britanice a virusului.

Între timp, ca urmare a restricțiilor, dar și a campaniei rapide de vaccinare din Regatul Unit, pandemia a scăzut substanțial în intensitate.

Următoarea etapă a ridicării restricțiilor în Scoția vine pe 26 aprilie, când se vor deschide terasele și sălile de fitness, iar adunările cu un număr mai mare de persoane vor fi permise.

Șefa guvernului și-a anunțat speranța că țara se va întoarce la normalitate până la vară.

Urmărește-ne pe Google News