Adriana Pistol a prezentat, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul sănătății, Alexandru Rafila, o potențială evoluție a pandemiei de COVID-19 în România și impactul pe care varianta Omicron l-ar putea avea asupra sistemului public de sănătate din țara noastră.

Potrivit medicului, este posibil ca maximul din valul anterior al pandemiei, cel produs de tulpina Delta, să fie atins mult mai repede, în doar 31 zile. cu Omicron.

”Previziunile noastre arată că este posibil ca maximul atins în valul anterior să fie atins mult mai repede în situaţia prezentă, în 31 zile faţă de 52 de zile cât a durat pentru valul anterior. Nu înseamnă că vom avea 25.000 de cazuri, pot fi mai multe”, a afirmat Adriana Pistol. Până acum, cel mai ridicat bilanț anunțat pentru zi a fost pe 19 octombrie, când au fost 18.863 de infectări confirmate în 24 de ore.

Cel mai sumbru scenariu al valului 5, anunțat de șefa INSP: posibil peste 25.000 de infectări zilnic
Graficul prezentat de șefa INSP privind evoluția pandemiei. În cel mai sumbru scenariu, după răspândirea variantei Omicron, România ar putea ajunge la 25.000 de infectări pe zi

Șefa INSP a enunţat cele trei scenarii posibile ale evoluției pandemiei: cel mai optimist, unul mediu şi unul mai pesimist:

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
  • Primul scenariu se referă la o rată de creştere de 10% zilnic care pleacă de la o transmibilitate mai mare a Omicron faţă de Delta, dar cu o rată mai mică de spitalizare, de 5%.
  • Al doilea scenariu pleacă de la rata de creştere de la 6% cu o nevoie de spitalizare de 20% si 10% în ATI.
  • Al treilea vizează un număr cazuri zilnic care creşte cu 10%, număr de spitalizări de peste 20% şi o rată de peste 10 – 12,5% care ar necesita internare în ATI.

„Dacă vreunul dintre aceste scenarii se va petrece – rămâne de văzut, dar pentru o bună pregătire trebuie să ne uităm la scenariul cel mai rău”, a arătat Adriana Pistol.

Astfel, dacă se va petrece scenariul optimist, unde rata de spitalizare este mai scăzută, „vom vedea că vom atinge în ziua 37, respectiv 41, numărul de 25.000 de internări, iar dacă că se va petrece ceea ce este mai rău, 27 de zile pentru scenariul cel mai sever, vom umple 25.000 de paturi de spital”.

În scenariul pesimist, în 20 de zile vom avea 1.500 de paturi la ATI ocupate, a precizat șefa INSP.

Adriana Pistol a mai spus că „avem o populație receptivă numeroasă – care se poate îmbolnăvi oricând” și că la sfârșitul lunii ianuarie 2022 este posibilă ca transmiterea tulpinii Omicron să devină comunitară.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI