UPDATE ora 16.50: Înlocuitorul șefei ATI Florina Pompilian este medicul Cornelia Tîrîș.

„În urma demisiei din poziția de șef de secție a doamnei doctor Florina Pompilian, conducerea secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” a fost preluată de doamna doctor Cornelia Tîrîș, medic primar ATI cu o bogată experiență în domeniu”, a transmis unitatea spitalicească într-un comunicat remis Libertatea.

***

Știrea inițială: Demisia șefei de la ATI, Florina Pompilian, vine în contextul scandalului deceselor a 17 pacienți la Spitalul Pantelimon și al arestării a două doctorițe acuzate că au provocat moartea unui pacient prin scăderea dozei de Noradrenalină.

Florina Pompilian a fost audiată ca martor pe 13 august, la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, în cazul morților suspecte.

Anunțul demisiei are loc în momentul în care ministrul sănătății, Alexandru Rafila, este la Palatul Victoria pentru a oferi explicații premierului Marcel Ciolacu în cazul deceselor de la Spitalul Pantelimon.

Două doctorițe arestate, după 4 luni de anchetă

Ancheta în acest caz a început în aprilie, în urma acuzațiilor făcute de o asistentă care a susținut că 20 de pacienți de la ATI au murit în perioada 4-7 aprilie din cauza administrării incorecte a unei substanțe, este vorba despre Noradrenalină. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat au murit 17 pacienţi.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Corpul de Control al ministrului sănătății și comisia spitalului au făcut anchete separate, dar au anunțat că pacienții au fost tratați corect.

Pe 8 august, doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, ultima poreclită „Doamna cu coasa”, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Ele au fost acuzate de procurorii Parchetului Tribunalului București că au provocat moartea unui pacient de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, acesta intrând în stop cardio-respirator.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (11)

Liviusport1969   •   19.08.2024, 21:50

Da’ rochița?! Rochița?! Cat costă rochița?!!

radumatei   •   19.08.2024, 18:52

Eu zic să dăm afară toți medicii ATI, că oricum avem destui specialiști printre comentacii Libertatea care să-i înlocuiască. Unul vrea să demoleze spitalul (presupun că se oferă să trateze bolnavii la el în bucătărie), altul vrea să scoată medicii la pensie după 8 ani că așa a văzut el la directorii SRI... trăim în plin Idiocracy.

    Narcisu   •   20.08.2024, 16:15

    Probabil ești o ,, creatură,, a sistemului acesta criminal , oare de ce îți pierzi tu timpul cu comentarii?

    Teceneu   •   20.08.2024, 06:28

    radumatei   •  19.08.2024, 18:52

    Eu zic să dăm afară toți medicii ATI, că oricum avem destui specialiști printre comentacii Libertatea care să-i înlocuiască. Unul vrea să demoleze spitalul (presupun că se oferă să trateze bolnavii la el în bucătărie), altul vrea să scoată medicii la pensie după 8 ani că așa a văzut el la directorii SRI... trăim în plin Idiocracy.

    Eu propun sa se instaleze camere audio video in toate institutiile unde se administreaza medicamente. Eu parca am mai auzit aceaste vorbe din gura "specialistilor": Luati va rog aceasta pastiluta! Dar ce este? Lasa, nu mai pune intrebari, pastila ca iti face bine!

    Moshu   •   19.08.2024, 20:01

    radumatei   •  19.08.2024, 18:52

    Eu zic să dăm afară toți medicii ATI, că oricum avem destui specialiști printre comentacii Libertatea care să-i înlocuiască. Unul vrea să demoleze spitalul (presupun că se oferă să trateze bolnavii la el în bucătărie), altul vrea să scoată medicii la pensie după 8 ani că așa a văzut el la directorii SRI... trăim în plin Idiocracy.

    Lasa-i domnule,saracii sunt nevinovati,ei atita stie, atita zice(corect bajeti ? Si gramatical si "de oncologic") !!Vai de voi ! Si vai de noi,pt ca va mai si inmultiti !

      Narcisu   •   20.08.2024, 16:18

      Moshu   •  19.08.2024, 20:01

      Lasa-i domnule,saracii sunt nevinovati,ei atita stie, atita zice(corect bajeti ? Si gramatical si "de oncologic") !!Vai de voi ! Si vai de noi,pt ca va mai si inmultiti !

      ***

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

      Narcisu   •   20.08.2024, 16:09

      Moshu   •  19.08.2024, 20:01

      Lasa-i domnule,saracii sunt nevinovati,ei atita stie, atita zice(corect bajeti ? Si gramatical si "de oncologic") !!Vai de voi ! Si vai de noi,pt ca va mai si inmultiti !

      Probabil ești o ,, creatură,, a sistemului acesta criminal...

        Moshu   •   22.08.2024, 16:55

        Narcisu   •  20.08.2024, 16:09

        Probabil ești o ,, creatură,, a sistemului acesta criminal...

        Si probabil tu esti "cu musca pe caciula" printre bajetii "disteeepti de nu mai poate",creatura in curs de alfabetizare !

Narcisu   •   19.08.2024, 17:08

Închisoarea pe viață, asta merită criminalii fără scrupule,și asta ar fi cea mai ușoară pedeapsă, si spitalul crimelor ar trebui demolat ...

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro

Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI