Astăzi a avut loc învestirea în funcție a noului inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, chestor general Ioan Buda. Ședința s-a desfășurat la sediul IGPR, fiind condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan.
Chestorul Ioan Buda a ţinut să precizeze şi care sunt obiectivele sale la noua instituţie. „Mă interesează siguranţa cetăţeanului, să reducem criminalitatea stradală şi absorbţia de fonduri europene nerambursabile”, a declarat noul şef al IGPR.
Unul dintre adjuncţii Poliţiei de Frontieră, pus şef
De asemenea, tot de azi, la conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a fost împuternicit comisarul șef Adrian Popescu, care a ocupat până în prezent funcția de adjunct al inspectorului general al Poliției de Frontieră.
Chestorul Ioniţă a revenit la conducerea DGA
„Referitor la situația domnului chestor principal de poliție Cătălin Ioniță, menționăm că din momentul încetării împuternicirii sale la conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, acesta a revenit pe funcția câștigată prin concurs, potrivit legii”, se precizează într-un comunicat al MAI.
Conform prevederilor legale, un polițist poate fi eliberat dintr-o funcție ocupată prin concurs în cazul în care pe numele său a fost pusă în mișcare acțiunea penală și dobândește calitatea de inculpat. Facem precizarea că în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu a primit nicio informare oficială de la vreo instituție a statului cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia.
„Astfel, în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu este în situația legală care să permită schimbarea domnului chestor principal Cătălin Ioniță din postul de director general al Direcției Generale Anticorupție. Acest lucru se poate face numai la solicitarea acestuia”, se mai spune în respectivul comunicat de presă..