Cu toate acestea, sursele citate de instituţiile media NOS şi Volkskrant susţin că acest candidat este fostul ministru olandez de Finanţe, Jeroen Dijsselbloem (53 de ani).

„Vom susţine un singur candidat care credem că are atuuri foarte bune pentru a deveni un candidat european dar nu vă voi dezvălui numele său”, a spus Mark Rutte într-o conferinţă de presă.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional.

FMI va trebui să găsească un înlocuitor pentru actualul său director general, Christine Lagarde, după ce aceasta a fost nominalizată săptămâna trecută de liderii UE pentru postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), urmând să îşi preia noile atribuţii la începutul lunii noiembrie.

Dijsselbloem a prezidat Eurogrupul începând din 2013 şi până în 2018, conducând zeci de reuniuni de urgenţă în cursul cărora au fost puse la punct acordurile de asistenţă acordate Greciei, Ciprului şi Spaniei. După ce partidul său laburist a fost înfrânt la alegerile din 2017, Dijsselbloem a ieşit din politică şi în prezent este preşedinte al Consiliului pentru Siguranţă din Olanda, organism care investighează accidente majore şi dezastre.

Alte nume vehiculate pentru postul de director general al FMI sunt Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, care deţine atât paşaport britanic, cât şi irlandez, pe lângă cetăţenia canadiană, şi directorul executiv al Băncii Mondiale, Kristalina Gheorghieva.

 
 

Urmărește-ne pe Google News