50 de percheziţii făcute zilele trecute la mai multe sedii ale Omniasig, procurorii şi poliţiştii s-au ales cu milioane de documente pe care, pentru a depista poliţele false, sunt obligaţi să le ia la mână, hârtie cu hârtie.
Până atunci însă, oamenii legii au explicat care era manevra prin care şefii societăţii de asigurare au ţepuit statul.
Agenţii antedatau poliţele
Practic, deşi din iulie anul trecut nici o poliţă facultativă nu putea fi încheiată în lipsa uneia dintre cele obligatorii, de 10 sau 20 de euro, agenţii antedatau asigurarea facultativă astfel încât să nu mai fie obligaţi să dea către fondul special creat de stat prima de 10 sau de 20 de euro.
În aceste condiţii, nebuloasa din acest dosar a dispărut, singurul prejudiciat fiind “Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale – PAID”, firma de asigurări a statului care ar trebui să plătească în caz de calamităţi de genul cutremure sau inundaţii.
Pentru această inginerie, procurorii au pus ieri sub acuzare 20 de persoane din conducerea Omniasig. Oficialii vor răspunde pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, infracţiuni pedepsite de noul Cod Penal cu până la 7 ani de închisoare.
Şefii Omniasig riscă 7 ani de puşcărieNegriţoiu: «Clienţii nu vor fi afectaţi»
Nebunia creată în jurul dosarului Omniasig n-a creat emoţii în rândul specialiştilor din domeniu. Mişu Negriţoiu (foto), preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a susţinut ieri că are întreaga situaţie sub control şi că firma de asigurări are destule resurse cât să acopere eventualele pagube. Cel mai important însă, Negriţoiu le-a transmis celor asiguraţi la Omniasig că nu vor avea de suferit.
“Nici unul dintre posesorii acestor poliţe nu va fi afectat”, a declarat şeful ASF.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI