Directorul Poliției Locale Sector 1, Ionuț Deaconu, și-a pontat 250 de ore suplimentare în perioada 1 martie – 31 mai. Listele cu orele suplimentare sunt aprobate chiar de Deaconu, în calitate de șef de instituție.
O oră suplimentară se plătește între 75% și 100% pentru angajații Poliției Locale, astfel șefii Poliției Locale Sector 1 și-au dublat veniturile cu ore suplimentare pe care susțin că le-au lucrat.
Directorul Ionuț Deaconu are un salariu lunar de încadrare depăsește 13.000 de lei, la care s-a adaugat în luna martie 120 de ore suplimentare, iar în luna aprilie 130 de ore.
Potrivit sursei citate, în perioada 16-31 martie, directorul Poliției Locale Sector 1 a lucrat 120 de ore în plus, în contextul în care nurmărul orelor normale de muncă în această perioadă pot fi de maxim 88 și asta dacă Deaconu nu a avut zile libere.
Situația a fost similară și în cazul adjunctului său, Răzvan Florin State.
În martie, acesta a pontat 116 ore suplimentare, iar în aprilie – 148 de ore, adică mai bine de șase zile.
Directori și membri ai unor departamente ca Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal sau Biroul de Control Intern au lucrat sute de ore pe perioada stării de urgență, conform documentelor obținute de G4media.
În schimb, dacă șefii instituției au adunat zeci de ore peste program, polițiștii locali care au ieșit în stradă nu au ajuns la 6-8 ore suplimentare în această perioadă în care trebuia să patruleze intens cartierele sectorului.
Primăria condusă de Dan Tudorache susține că nu este nimic în neregulă cu sutele de ore suplimentare pe care conducerea Poliției Locale și le-a aprobat.
De asemenea, un reprezentant al conducerii Curții de Conturi a transmis că s-a efectuat un control, dar nu s-au constatat abateri pentru că încă nu s-a emis o decizie.
Și Bogdan Enescu, șeful Jandarmeriei, și-ar fi pontat ore suplimentare în timpul stării de urgență, iar acum el este vizat de o anchetă a DNA.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro