Sindicatul, la rândul său, a trimis pozele ministrului Carmen Dan, iar reprezentanţii IPJ Olt au anunţat că fac anchetă.
Poliţia Olt a deschis o anchetă internă după ce pe holul Poliţiei Slatina a apărut un afiş prin care se cere angajaţilor să contribuie lunar cu câte doi lei pentru serviciile de curăţenie din instituţie.
Preşedintele Sindicatului Europol Olt, Alen Nuţu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost fotografiat de mai mulţi locuitori ai Slatinei, pe holul sediului Poliţiei, iar imaginile au fost trimise sindicatului Europol.
Sindicaliştii de la Europol au trimis imagini cu afişul şi ministrului de Interne, Carmen Dan, Alen Nuţu spunând că ”poate are ea mărunt 2 lei să le dea şefilor de la Poliţia Slatina”.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt au declarat că se vor face verificări în acest caz.
”În urma apariţiei pe site-ul sindicatului Europol a unui anunţ privind solicitarea Poliţiei municipiului Slatina către poliţiştii din subordine de a contribui financiar în mod voluntar cu suma de 2 lei lunar, facem precizarea că şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus efectuarea de verificări în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul Iulian Nicolae.
Citește și: EXCLUSIV/ Andreea Bălan e un zbir! A băgat spaima în dansatoare și în sunetiști!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro