Pe data de 25 august, managerul interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), dr. Radu Nicolae-Sicinschi, a solicitat, la ora 7 dimineaţa, o ambulanţă pentru transport, prin Ordinul de misiune nr. TL2T003658. Scopul solicitării: deplasarea la un spital din Bucureşti a unei paciente din localitatea Enisala. Din echipajul care urma să o transporte pe pacienta respectivă făcea parte, pe lângă medicul Nicolae-Sicinschi, şi ambulanţierul Mircea Ignat, de la substaţia Babadag.
„Cu o zi înainte, domnul manager ne anunţase că a doua zi pleacă la Bucureşti, să-şi rezolve nişte probleme legate de mandatul său, la Ministerul Sănătăţii. A doua zi, am văzut că a cerut o ambulanţă pentru drumul ăsta”, ne-a declarat o sursă angajată la SAJ Tulcea.
„Pe ordinul de misiune, cel care solicită maşina este medicul. Iar la acest ordin nu este ataşată, după reguli, o fişă de solicitare, în care să se menţioneze la ce spital anume din Bucureşti va fi transportată pacienta, ce tratament va urma acolo, ce medic o preia şi aşa mai departe”, subliniază sursa citată.
Ce rol a jucat soacra șoferului
Întâmplător sau nu, pacienta al cărei nume a fost trecut pe respectivul ordin de misiune este soacra șoferului ambulanței, Mircea Ignat.
Un alt angajat al Substaţiei de Ambulanţă Babadag, consătean cu doamna respectivă, a declarat pentru Libertatea că în ziua în care trebuia să fie la București a văzut-o pe pacientă prin curte și în fața porții. „În ziua aceea, când ar fi trebuit să fie în maşină cu managerul şi cu ginerele ei, spre Bucureşti, doamna a stat toată ziua acasă, n-a ieşit decât puţin până la poartă”.
Managerul Nicolae-Sicinshi şi ambulanţierul Ignat au mers la Bucureşti cu un Logan Break, folosit pentru transportul pacienţilor. Cei doi s-au întors în Tulcea în jurul orei 20.00, fără a mai trece prin Enisala, conform surselor din SAJ Tulcea.
Managerul a declarat în presa locală că a fost la Ministerul Sănătății
Pe 26 august, la o zi după expediţia în Capitală, medicul Nicolae-Sicinshi a declarat într-o publicaţie locală că s-a dus la Bucureşti pentru a cere de la Ministerul Sănătăţii înfiinţarea unui punct de asistenţă medicală la Sulina pentru personalul navelor aflate în port.
Conform condicii de vizite de la Ministerului Sănătăţii, din 25 august, consultată de Libertatea, medicul tulcean nu figurează că ar fi intrat în sediul instituţiei în ziua respectivă.
Un angajat mai vechi de la SAJ Tulcea susţine că astfel de deplasări cu ambulanţa transportând pacienţi imaginari reprezintă o practică veche de peste 20 de ani: „Ideea e să deconteze benzina, de aceea trec pe ordinul de misiune nume de pacienţi din sate izolate, pe care nu îi verifică nimeni. Probabil au amici care lucrează la spitale din Bucureşti, care le pun ştampila, că au predat pacientul, să poată deconta apoi”.
Managerul Serviciului de Ambulanță Tulcea nu dispune de mașină de serviciu cu șofer.
Medic SAJ Tulcea: „Mi se pare criminal de-a dreptul!”
Gestul șefului provoacă indignare chiar și în rândul colegilor.
„Curtea instituţiei este plină de ambulanţe vechi, care ar fi trebuit casate sau reparate. Avem puţine mijloace să ajungem la pacienţi, la care şi aşa e greu de ajuns, pe apă sau pe uscat. Să foloseşti ambulanţele pentru interese personale mi se pare nu doar revoltător, ci criminal de-a dreptul”, comentează medicul specialist Daniela Vameşu, de la SAJ Tulcea.
Nicolae-Sicinschi: „Nu-mi mai aduc aminte”
Contactat de Libertatea, medicul Radu Nicolae-Sicinschi spune că nu-și mai aduce aminte dacă a fost sau nu cu pacienta la București.
„Nu-mi mai aduc aminte. Au fost mai multe deplasări, nu-mi aduc aminte în mod precis de această deplasare”, a declarat managerul.
Ministerul Sănătății: „Răspunsul va fi comunicat în maximum 30 de zile”
Nicolae-Sicinschi este la al doilea mandat interimar în fruntea Ambulanței Tulcea.
Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 738 din 7 iunie 2018, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare pentru serviciile de ambulanță județene, „numirea într-o funcție de conducere interimară la nivelul serviciilor de ambulanță județene se efectuează pe o perioadă de maximum 6 luni, fără posibilitate de prelungire”.
Am adresat în scris Ministerul Sănătăţii următoarea întrebare: „Cum explicați faptul că medicului Radu Nicolae-Sicinschi i-a fost prelungit mandatul de manager interimar cu încă șase luni?”.
Ministerul Sănătăţii a răspuns: „Durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, iar răspunsul va fi comunicat în maximum 30 de zile”.
Managerul SAJ Tulcea spune că nu este singurul în această situație. „Nu este vorba despre o prelungire, este un ordin nou. Este altceva”, a explicat Nicolae-Sicinschi.
Plimbare cu șalupa
În urmă cu câteva luni, Libertatea a publicat un articol în care arăta că actualul manager interimar al SAJ Tulcea a mers cu o navă sanitară ambulanţă până la un restaurant pescăresc numit „La Scăunele”.
Managerul Radu Nicolae-Sicinschi a dat ordin de misiune prin dispecerat „Probe în marş”, denumire folosită pentru cazurile când navele au ieşit din reparaţii şi efectuează un tur de încercare.
Un medic şi un ambulanţier care au sesizat conducerea SAJ că nu e în regulă folosirea navei sanitare pentru agrement au fost convocaţi, la începutul lui iunie, la comisia de disciplină, pe motiv că „şi-au depăşit atribuţiile”.