UPDATE ora 15.00 ANAF a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că în 2016 s-a colectat cu 2,60 miliarde de lei mai mult decât în 2015.

”Conform datelor provizorii centralizate până în prezent, ANAF a colectat în 2016 venituri bugetare cumulate în cuantum de 199,40 mil iarde de lei, cu 2,60 de miliarde de lei mai mult decât în 2015 și cu 3,52 miliarde de lei (1,8%) mai mult decât programul prevăzut în ianuarie 2016 de legile bugetare, în timp ce programul revizuit la rectificarea din noiembrie 2016 a fost îndeplinit în proporție de 99,8%. Astfel, până în prezent la bugetul de stat s-au colectat 137,43 miliarde de lei față de 137,46 miliarde de lei în 2015, cu 3,3% mai mult față de programul inițial, gradul de realizare a programului revizuit fiind de 99,4%”, a transmis Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Premierul Sorin Grindeanu declara, joi, că este ”extrem de important ca ANAF să funcționeze foarte bine, astfel încât gradul de colectare să fie unul ridicat”.

UPDATE ora 13.00 Premierul Sorin Grindeanu l-a numit la şef la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe Bogdan Nicolae Stan, fost şef al Direcţiei de Control şi Antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

În 2014, Bogdan Nicolae Stan a fost și director general adjunct în cadrul ANAF, la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – Activitatea de Inspecţie Fiscală.


În ultimele zile s-au adus acuzații conducerii ANAF pentru încasările slabe, iar Doroș a fost chemat alături de alți foști miniștri la o comisie de anchetă în Parlament, care se va întruni săptămâna viitoare.

Dragoş Doroş econducerea instituţei la începutul lunii martie 2016. El a fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe pentru doar două luni, în 2012, din cauza mandatului foarte scurt al Guvernului Ungureanu. Anterior, în perioada 2008-2010, a fost directorul Direcției Legislație Fiscală din minister.
Citat de zf.ro, Doroş declara acum cîteva luni că ANAF va fi cu totul altul într+o perioadă de 2-3 ani: „ANAF trece printr-o reformă la rece, un program finanţat de Banca Mondială cu zeci de milioane de euro, la nivel de proceduri, servere, oameni, legislaţie. În 2-3 ani ANAF va fi complet nou, va avea un ERP foarte modern, proceduri noi şi inspectori care fac totul după lege. Banca Mondială a terminat un program similar în Bulgaria, Polonia, iar în România e la început”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Orașul în care casele costă doar 1 euro. Se află la mai puțin de 5 ore de România, are peisaje superbe, iar aici poți duce o viață frumoasă și liniștită
FANATIK.RO
Orașul în care casele costă doar 1 euro. Se află la mai puțin de 5 ore de România, are peisaje superbe, iar aici poți duce o viață frumoasă și liniștită
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI