Vorbind despre controalele din acest sezon estival, Constantinescu a spus că ”se fac cu verticalitate și fermitate, iar faptul că până acum a fost liniște nu înseamnă că a fost și bine”, susținând că dacă activitatea instituției nu este considerată a fi bună, el își manifestă disponibilitatea de a pleca de la șefia CJPC dacă i se cere.

”În urma raportului de activitate, dacă dânsul (premierul Mihai Tudose — n.r.), care este superiorul nostru ca funcționar public, consideră că are de luat o măsură, dânsul are dreptul să o facă, iar eu mă voi supune acesteia, asta am spus totdeauna. Este libertatea dânsului să hotărască ce și cum face cu mine ca funcționar public. Doi la mână, nu există niciun război, facem parte din aceeași structură, eu sunt un angajat al Guvernului în teritoriu. Nu are cum să existe un război între mine și premier. (…)
Mă pun la dispoziția premierului. Demisia în alb înseamnă că-mi manifest disponibilitatea de a pleca în secunda unu dacă mi se cere. În sensul ca să nu mai trecem prin toate furcile caudine ale demiterii unui funcționar public”, a afirmat Horia Constantinescu.

El a mai spus că crede, cu privire la controale, că, până în prezent, ”s-au făcut cam cu milă și acum trebuie aplicat spiritul și litera legii”.


Citește și: Preoţii homosexuali sau pederaşti şi psihologia duplicităţii Bisericii Ortodoxe Române


”Unde găsim derapaje majore, exact cum a spus și domnul premier, trebuie să fim intransigenți. Unde oamenii pot fi consiliați și ajutați trebuie ajutați”, a afirmat Constantinescu, precizând că singurii care trebuie să aibă de câștigat sunt consumatorii și litoralul românesc.

Reprezentantul CJPC Constanța a mai spus că instituția pe care o reprezintă face publice unitățile de alimentație publică sau de cazare de pe litoral unde au fost găsite nereguli, nu pe cele găsite în regulă: ”Eu n-am voie să fac publicitate, să spun că am găsit cinci, bine și doi, prost. Eu sunt autoritate de control, nu de promovare turistică”.

Aflat, marți seară, la inaugurarea unui hotel în nordul stațiunii Mamaia, premierul Mihai Tudose a spus, întrebat despre ”armatele de inspectori în control pe litoral”, că este de acord cu respectivele verificări dacă sunt făcute cu bună-credință și în interesul cetățenilor și turismului.

”Atât timp cât aceste armate de oameni în control și verificări vor acționa cu bună-credință și pentru interesul cetățeanului și turismului, sunt perfect de acord. Nu îmi plac acei eroi de peste noapte care se trezesc foarte brusc că ei sunt salvatorii nației și taie în carne vie chiar și acolo unde nu este cazul, neaplicând acolo unde este cazul legislația în vigoare pe legea prevenției. Bineînțeles, acolo unde sunt cazuri flagrante cu alimente stricate, spații de cazare demne de altceva numai de cazare în turism nu, evident că măsurile drastice se impun și pot fi date ca exemplu”, a declarat prim-ministrul.


Citește și: Guvernul blochează angajările! Cine sunt persoanele vizate de măsură

 
 

Urmărește-ne pe Google News