Comandantul-şef al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, a promis miercuri că îl va găsi și îl va elimina pe noul șef politic al mișcării islamiste palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Vom spori eforturile pentru a-l găsi, a-l ataca şi a-i pune pe ei (liderii Hamas – n.r.) să înlocuiască din nou şeful biroului politic” al mișcării clasificate drept „organizație teroristă” de Israel, a declarat generalul Halevi.
Yahya Sinwar, liderul Hamas în Gaza timp de şapte ani, a fost numit marţi seara în fruntea biroului politic al mișcării în locul lui Ismail Haniyeh, ucis miercurea trecută la Teheran într-un atac atribuit Israelului.
Dacă Haniyeh era considerat un moderat, noul lider politic al Hamas are un profil radical, el fiind considerat „creierul” atacului comis de Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023. Acest atac, soldat cu circa 1.200 de morţi, a declanșat represaliile armatei israeliene din Fâșia Gaza, aflată sub controlul Hamas.
„Acest (nou – n.r.) titlu politic nu va schimba faptul că el este un criminal responsabil de planificarea şi implementarea a ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie şi, prin urmare, această schimbare de titlu nu numai că nu ne împiedică să-l căutăm, dar ne stimulează”, a insistat Halevi într-un discurs ținut în faţa piloţilor de luptă din forţele aeriene israeliene.
Ministrul israelian de externe Israel Katz a declarat la rândul său marţi seara că Yahya Sinwar trebuie „eliminat rapid”.
iugavirgil • 08.08.2024, 17:45
deci s a deschis licitatia pentru turnatori ....cine il vinde primul pe seful hamas va fi bogat si devine european cu acte in regula