Instituţia care controlează pensiile private şi asigurările a rămas acelaşi izvor nesecat de salarii uriaşe pentru persoane cu conexiuni politice.
Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a încasat, în 2014, aproximativ 14.000 de euro pe lună. Suma este similară cu cea pe care o ridica predecesorul său, Dan Radu Ruşanu. La puţin timp după instalare, Negriţoiu declarase că încasează un salariu cu 47% mai mic decât Ruşanu.
Salariile de la ASF sunt plătite din cotizaţiile firmelor de asigurare şi ale fondurilor de pensii, care îşi recuperează “paguba” prin comisioane aplicate clienţilor. Tot la ASF mai lucrează şi Cristina Zgonea, fosta soţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, care duce lunar acasă circa 4.300 de euro. În aceeaşi instituţie lucrează şi soţia lui Cristian Socol, consilier al lui Victor Ponta.
Aceasta a încasat lunar aproape 3.500 de euro. La ASF au mai fost angajaţi, până de curând, pe salarii de mii de euro, şi soţul primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, fata vicepremierului Gabriel Oprea, soţia fostului consilier prezidenţial George Scutaru.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro

Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Evită alimentele care conțin acest ingredient. Se găsește în multe produse de post, dar nutriționiștii spun că nu este bun pentru organism
FANATIK.RO

Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO

Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro

Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI