Vezi aici declarația de avere a lui Leonardo Badea!
Leonardo Badea a fost propus în această funcție de fostul lider al Partidului Social Democrat (PSD) Liviu Dragnea, dar la acel moment parlamentarii USR și PNL au contestat la Curtea Constituțională a României (CCR) numirea sa.
Uniunea Salvați România și Partidul Național Liberal susțineau atunci că acesta nu îndeplinea condițiile profesionale pentru a conduce ASF.
„Dl. Badea Leonardo, care a ocupat de-a lungul timpului următoarele funcţii şi/sau demnităţi: deputat şi senator la Parlamentul României; preparator, asistent, lector, secretar ştiinţific al consiliului, decan la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Valahia din Târgovişte; prorector la Universitatea Valahia din Târgovişte, profesor abilitat în domeniul finanţelor la Universitatea de Vest din Timişoara; preşedinte la A.S.F.; unele dintre acestea corespund criteriilor, însă nu este îndeplinită condiţia de vechime”.
Sesizarea USR la CCR:
Curtea Constituțională a respins, însă, sesizarea.
Leonardo Badea va părăsi ASF, fiind ales prim-vicepreședinte al Băncii Naționale a României (BNR). Va prelua acest post în noiembrie 2019 și va avea un salariu de aproximativ 13.000 de euro.
FOTO: Facebook.com